Vehiculul spaţial european de tip cargo ATV-4 va fi lansat pe 5 iunie

Economica.net
12 04. 2013
ooatv_4_integration_54353700

Vehiculul Albert Einstein este cel de-al patrulea din seria de cinci ATV-uri (Automated Transfer Vehicle) construite de ESA pentru a aproviziona ISS. El se află în aceste momente în faza finală de asamblare şi de încărcare, în oraşul Kourou din Guyana franceză, a precizat ESA într-un comunicat.

Masa totală a ATV-ului Albert Einstein după încărcare va fi de 20 de tone şi 235 de kilograme. Acest ATV va fi cel mai greu vehicul spaţial trimis vreodată pe orbită de o rachetă Ariane, doborând recordul anterior stabilit de predecesorul său, ATV-ul Edoardo Amaldi, cu peste 500 de kilograme.

Acest cargo va livra peste 2.500 de kilograme de alimente uscate la bordul ISS. El va transporta totodată carburant, apă şi oxigen, dar şi propriul său combustibil, de care va avea nevoie pentru a ridica orbita staţiei.

„ATV-4 este purtătorul celei mai diversficate combinaţii de provizii transportate vreodată – circa 1.400 de articole diferite”, a anunţat Alberto Novelli, directorul misiunii ATV-4: hrană, piese de schimb, echipamente pentru echipaj şi pentru experimentele ştiinţifice.

ATV-ul Albert Einstein este programat să se conecteze la ISS pe 15 iunie, la 10 zile după lansare.

După ce va livra încărcătura, ATV-ul va contribui la ridicarea orbitei ISS cu motoarele sale. Fără aceste manevre de ridicare a orbitei, staţia spaţială ar sfârşi prin a se prăbuşi pe Terra.

La sfârşitul misiunii sale, ATV-ul se va fi umplut cu deşeurile (nepericuloase pentru mediu) produse la bord. Vehiculul se va separa de ISS şi va plonja în atmosfera terestră unde va arde cu tot ceea ce transportă.

Începând din 2008, ATV-urile reaprovizionează cu regularitate ISS: Jules Verne în 2008, Johannes Kepler în 2010, Edoardo Amaldi în 2012. Cel de-al cincilea şi totodată ultimul vehicul din seria ATV a fost „botezat” Georges Lemaître, după numele fizicianului belgian care a creat teoria Big Bang-ului.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.