Vei ajunge mai repede pe traseul Predeal-Braşov. CFR va elimina restricţiile de viteză

Compania Naţională de Căi Ferate va investi în jur de 250.000 de euro pentru repararea mai multor porţiuni ale liniilor de cale ferată pe circuitul Predeal-Braşov şi Braşov-Sighişoara. Scopul este de a elimina restricţiile de viteză impuse până acum. Se va putea circula astfel cu până la 100 km la oră, faţă de 30 km în prezent.  
Alina Stanciu - lun, 01 iul. 2013, 12:12
Vei ajunge mai repede pe traseul Predeal-Braşov. CFR va elimina restricţiile de viteză

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a lansat un anunţ de participare la o licitaţie privind unele lucrări de reparaţii în vederea ridicării restricţiilor de viteză pe rutele Predeal-Braşov şi Braşov-Sighişoara.  Este vorba despre înlocuirea unor traverse care va permite creşterea vitezei trenurilor până la 100 de km pe oră pe unele porţiuni din ruta Predeal-Braşov şi Braşov-Sighişoara. Valoarea maximă a proiectului se ridică la aproximativ 1,1 milioane de lei, adică în jur de 250.000 de euro.

Potrivit caietului de sarcini, în urma lucrărilor ce se vor efectua pe linia 300 firul I şi II, între Predeal şi Timişu de Sus, pe o lungime de 550 de m, se va putea circula cu 50 de km la oră faţă de 30 km la oră în momentul de faţă, între Racoş şi Rupea (1.000 de m) viteza maximă admisă pentru trenurile de călători va fi de 95 de km la oră, faţă de 30 de km acum, iar între Beia şi Mureni (2.900 de m) se va putea circula cu 90 de km la oră faţă de 50 acum. De asemenea, distanţele dintre Mureni – Vânători şi Aiud-Unirea (secţia de circulaţie Teiuş-Războieni) vor putea fi parcurse cu 100 de km la oră faţă de 30 şi respectiv 50 de km la oră în momentul de faţă.

Nu în ultimul rând, în urma lucrărilor între Augustin şi Racoş, pe o lungime de 500 de m, viteza trenurilor de călători va creşte de la 30 de km-oră la 50 km pe oră, iar între Apaţa şi Augustin viteza admisă va creşte cu 20 de km la oră, până la 70 de km la oră.

Conform anunţului, termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 62 de zile de la data atribuirii contractului. Pe perioada desfăşurării lucrărilor de bază, liniile vor fi închise.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...