Venezuela, condamnată să plătească 1,6 miliarde dolari companiei ExxonMobil pentru exproprieri

Economica.net
10 10. 2014
earns_exxon_mobil_jpeg_620x412_06415900

Potrivit deciziei Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (CIRDRI), o jurisdicţie a Băncii Mondiale, Venezuela trebuie achite ExxonMobil, prin intermediul companiei naţionale a petrolului PDVSA, o despăgubire în valoare de 1,6 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Acelaşi tribunal a condamnat Caracasul la sfârşitul lunii septembrie să plătească 740,3 milioane de dolari întreprinderii miniere canadiene Gold Reserve pentru exproprieri sub preşedinţia lui Hugo Chavez, în prezent decedat.

ExxonMobil a sesizat această curte de arbitraj imediat după expropriere, care a urmat unei decizii a autorităţilor venezuelene de a reduce producţia la câmpul Cerro Negro (est), exploatat de compania americană în baza unui acord încheiat anterior cu autorităţile de la Caracas.

De asemenea, grupul american a sesizat alte instanţe, cum ar fi Camera Internaţională de Comerţ (CCI) de la Paris care i-a dat deja câştig de cauză în aceeaşi afacere, condamnând Caracasul în 2012 să îi achite suma de 750 de milioane de dolari.

Naţionalizarea efectivă a câmpului petrolifer, precum şi a altor active petroliere din această ţară, a fost ordonată în februarie 2007 de Adunarea naţională venezueleană.

CIRDRI a condamnat Caracasul să plătească companiei ExxonMobil peste 9 milioane de dolari cu titlu de compensaţie pentru reducerile de producţie impuse înainte de naţionalizare şi 1,4 miliarde de dolari pentru naţionalizarea instalaţiilor sale. Luând în calcul alte interese pe care Venezuela trebuie, de asemenea, să le plătească, suma totală se ridică la 1,6 miliarde de dolari.