Venezuela „este pregătită” să „aprovizioneze piaţa” mondială de petrol şi gaze, susţine Maduro

Venezuela "este pregătită" să "aprovizioneze piaţa" mondială de petrol şi gaze, a afirmat miercuri preşedintele Nicolas Maduro care a denunţat criza energetică cauzată de sancţiunile "iraţionale" impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, notează AFP.
AGERPRES - joi, 15 sept. 2022, 08:41
Venezuela

„Venezuela este pregătită şi dispusă să îşi îndeplinească rolul şi să aprovizioneze, într-o manieră stabilă şi sigură, piaţa petrolului şi gazelor de care economia mondială are nevoie”, a declarat şeful statului în cursul unui eveniment organizat în cadrul vizitei la Caracas a secretarului general al OPEC, Haitham al-Ghais.

Nicolas Maduro a susţinut că guvernul său şi-a „redresat” industria petrolieră, a cărei producţie atinsese minime istorice scăzute după ani de dezinteres în investiţii şi lipsă de întreţinere.

În prezent, este de aproximativ 700.000 de barili pe zi, faţă de 2,3 milioane de barili pe zi în 2002.

Statele Unite au impus în 2019 o serie de sancţiuni Caracasului, printre care un embargo asupra petrolului venezuelean, după realegerea lui Nicolas Maduro în 2018 pentru al doilea mandat într-un scrutin boicotat de opoziţie.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat în mai o relaxare limitată a unora dintre aceste sancţiuni. Această decizie a intervenit într-un moment în care preţurile energiei au crescut din cauza războiului din Ucraina.

Preşedintele chavist a condamnat „criza energetică” generată de sancţiunile împotriva Rusiei, pe care le-a descris drept „iraţionale, nejustificate (şi) ilogice”.

Rusia, cel mai mare furnizor al Europei, şi-a redus drastic livrările de gaze, stârnind temeri de penurie şi creşterea preţurilor.

Nicolas Maduro a cerut un „preţ corect şi echilibrat” de 100 de dolari pe baril şi a reiterat apelul său ca companiile petroliere străine să producă în Venezuela. „Suntem pregătiţi (…) să creştem producţia de petrol într-o manieră graduală şi accelerată, să extindem şi să creştem producţia de produse rafinate”, a spus el.

„Venezuela are peste 50 de proiecte gaziere de primă clasă, cu studii seismice efectuate şi cu toate garanţiile legale pentru ca investitorii internaţionali” să „vină să producă gaze în Venezuela şi să le ducă pe pieţele internaţionale”, a insistat el.

Haitham al-Ghais a declarat că OPEC se confruntă cu „cele mai grave, cele mai critice” provocări de la înfiinţarea sa în urmă cu 62 de ani, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...