Venezuela: Maduro vrea să vândă petrol în alte valute decât dolarul

Economica.net
09 09. 2017
0010164685_78073800

„Am decis să încep să vând petrol, gaz sau alte produse în alte valute, cum ar fi yuanul chinez, yenul japonez, rubla rusă sau rupia indiană, între altele”, a declarat şeful statului venezuelean, într-un interviu la televiziune.

„Este posibilă o economie eliberată de sistemul imperialist american”, a insistat el.

Ultimele sancţiuni americane împotriva regimului de la Caracas interzic băncilor americane să comercializeze noi bilete de trezorerie emise de guvernul venezuelean sau de compania petroliere publică venezueleană PDVSA.

Scopul este „de a priva dictatura lui Maduro de o importantă sursă de finanţare care îi permite să-şi menţină puterea ilegitimă”, a precizat un comunicat al Casei Albe.

Maduro a spus că această măsură este o blocadă economică şi financiară.

Sursa: AGERPRES