Venezuela: o nouă pană de curent afectează capitala Caracas şi mare parte din ţară – AFP

Economica.net
10 04. 2019
blackout_6758585757_51337200

Incidentul, cel mai important de acest gen din ultima săptămână, s-a produs la ora locală 23:20 (03:20 GMT) şi afectează o mare parte a capitalei, precum şi zone importante din cel puţin 18 din cele 23 de state ale Venezuelei, printre care Vargas, Miranda, Aragua, Carabobo, Cojedes (centru), Lara, Zulia (vest) şi insula Margarita, conform aceloraşi surse.

Caracas şi 20 din cele 23 de state venezuelene au rămas fără curent electric pe 29 martie, iar multe regiuni s-au confruntat a doua zi cu aceeaşi situaţie. Pene uriaşe de curent au afectat deja ţara între 7 şi 14 martie, precum şi în perioada perioada 25 – 28 martie.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat ulterior intrarea în vigoare a unui plan de „raţionalizare” a alimentării cu energie electrică timp de o lună.