Venitul minim garantat şi alocaţia pentru sprijinirea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune. Cererile se depun până la 31 decembrie

19 12. 2023
bani salariu Salariul minim

Pentru accesarea VMI, solicitanţii depun o singură cerere pentru ambele componente, urmând ca, în funcţie de veniturile şi structura familiei, să se stabilească dreptul fie la ambele componente, fie la o singură componentă a venitului minim de incluziune, explică reprezentanţii MMSS pe pagina de Facebook a ministerului.

Beneficiarilor de ajutor social şi/sau de alocaţie pentru susţinerea familiei li se recomandă ca, pentru continuitatea acordării acestui tip de drepturi sociale, să depună cererea până la 31 decembrie 2023, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia ulterior de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistenţă socială.

Cererea şi documentele suport se înregistrează fizic sau electronic la Serviciul Public de Asistenţă Socială de la nivelul primăriei, comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială beneficiarii au domiciliul sau reşedinţa, ca şi în cazul beneficiilor anterior acordate.