Veniturile bugetare au scăzut cu 2,8%, după primele patru luni. Încasările din TVA se prăbuşesc
Veniturile totale ale bugetului general consolidat au scăzut cu 2,8%, după primele patru luni, în timp ce cheltuielile au avansat cu 5,3%. În ansamblu, bugetul a rămas excedentar, dar plusul este de doar 127 de milioane de lei, adică mai mic cu 97% faţă de cele 5,9 miliarde, din primele patru luni ale anului trecut.
La sfârşitul primului trimestru al anului în curs, excedentul bugetar a atins 3 miliarde lei, respectiv 0,4% din PIB.
La capitolul venituri, încasările din TVA, una dintre cele mai importante surse ale bugetului, au scăzut cu 8,8% faţă de primele patru luni ale anului trecut. În termeni nominali, scăderea a fost de 1,7 miliarde de lei. De asemenea, rambursările de TVA au fost cu 254,8 milioane de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând 5,1 miliarde de lei.
Însă, la capitolul cheltuieli, cheltuielile de personal au crescut cu 8,4%, adică 1,4 miliarde de lei. Acestea au fost determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a lui 2015, respectiv 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, 15% pentru personalul din învăţământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială, precum şi majorarea cu 75 de lei a salariului minim brut pe ţară, de la 1 iulie 2015.
‘Menţionăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ţinut cont de faptul că în primul trimestrul din 2015 s-a plătit prima tranşă aferentă plăţilor drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei’, spune MFP, într-un comunicat
La fel, cheltuielile cu investiţiile au avansat şi ele cu 18%, adică un plus de 401 milioane de lei.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 73,9 miliarde de lei, reprezentând 9,8% din PIB, au fost cu 2,8% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care veniturile bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cumulat pe primele 4 luni din 2016, au fost de 66,6 miliarde de lei, cu 1% mai mult faţă de perioada similară a anului 2015 şi cu 3% mai mari raportat la programul aferent acestora.
Potrivit MFP, s-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,0%), contribuţii de asigurări sociale (+5,5%), impozitul pe salarii şi venit (+3,5%) şi accize (+2,7%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+13,5%), în special din taxele pe jocuri de noroc.
Încasările din contribuţii de asigurări sociale la bugetul de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care încasările la acest buget sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, pe fondul majorării cotei de contribuţii de la 5%, în anul 2015, la 5,1%, în anul 2016.
La nivelul administraţiilor locale, s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 16,4%, în timp ce la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o scădere de 3%, iar la impozite şi taxe pe proprietate s-a înregistrat un minus de 20,6%. Acesta din urmă este explicat prin amânarea termenului de plată a impozitului pe proprietate până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuinţă, terenuri şi maşini.
Referitor la cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 73,8 miliarde de lei, acestea au crescut în termeni nominali cu 5,3% faţă de perioada similară din 2015, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu asistenţa socială, acestea au crescut cu 7% comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, fiind influenţate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.
La începutul acestui an, Comisia Europeană a estimat că, în 2016, deficitul bugetar în termeni ESA ar urma să crească până la 3% din PIB, limita prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Bugetul de stat este construit pe un deficit de 2,95% din PIB.
Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, autorităţile raportau un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB)