Veniturile CFR SA au crescut cu 3,5% în primul semestru

Economica.net
07 08. 2013
romanian_train_79101200

În prezent, pe reţeaua feroviara CFR activează 25 de operatori de transport feroviar (21 de marfă şi 4 de călători). Pentru accesul pe infrastructura feroviară publică, operatorii feroviari plătesc tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), iar pentru serviciile şi facilităţile solicitate pe infrastructura feroviară privată plătesc chirii sau tarife, după caz.

„Există o îmbunătăţire a rezultatelor operaţionale, în condiţiile în care, în contextul crizei europene, şi la noi există o tendinţă accentuată, începând din anul 2008, de scădere a traficului de călători şi marfă. Astea sunt condiţiile, până la urmă CFR SA este administratorul unei infrastructuri pe care o pune la dispoziţie operatorilor de marfă şi călători. Există o scădere de circa 5% a traficului pe reţea, medie între călători şi marfă, iar pe rezultatele operaţionale, financiare, avem o creştere a veniturilor totale cu 3,5%”, a declarat miercuri directorul general al CFR SA, George Micu.

Veniturile totale ale companiei au crescut cu 3,5% în primul semestru, la 1,16 miliarde lei, iar cele din exploatare au avansat cu 7,2%, la 890 milioane lei. Profitul EBITDA al companiei s-a majorat cu 36% în perioada analizată, la 178,5 milioane lei.

De asemenea, volumul arieratelor companiei a scăzut cu 50% în perioada de referinţă, la 1,06 miliarde lei, iar cel al creanţelor a crescut cu 5,2%, la 1,4 miliarde lei.

„Din punctul de vedere al rezultatelor operaţionale, nu sunt nişte minuni ceea ce s-a întâmplat, dar totuşi rezultatele arată că se poate îmbunătăţi în mod substanţial eficienţa utilizării infrastructurii feroviare din România”, a declarat la rândul său Sorin Mîndruţescu, preşedintele CA al companiei.

El a arătat că, în condiţiile reducerii traficului, conducerea a vizat impulsionarea unor alte categorii de venituri, precum cele din relaţia patrimonială cu chiriaşii care au spaţii comerciale în infrastructura CFR sau cele din valorificarea pe bursă a fierului vechi rezultat în urma unor reparaţii.

Echipa de conducere a CFR a prezentat miercuri bilanţul după primele şase luni, precum şi principalele măsuri luate în cadrul companiei.

Printre deciziile implementate se numără începerea procedurii de selecţie a unei firme de recrutare pentru angajarea personalului de conducere şi a unui program de eficientizare a activităţii companiei atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.

În plus, managementul a continuat acţiunile de valorificare a materialelor feroase în vederea creşterii veniturilor proprii şi a decis identificarea şi valorificarea activelor CFR care nu au legătură directă cu obiectul de activitate al companiei.

Printre măsuri se figurează şi lansarea proiectelor de telegestiune şi introducere a sistemului SCADA, implementarea planului de eficienţă energetică şi finalizarea, în colaborare cu BERD, a caietului de sarcini pentru recrutarea consultantului pentru proiectul de restructurare a companiei.

Managementul a mai decis înfiinţarea unui departamentul de marketing, alături de reorganizarea şi eficientizarea departamentului de fonduri europene.

De asemenea, noua conducere a CFR a luat măsuri şi în ceea ce priveşte Gara de Nord, una dintre acestea fiind lansarea unei licitaţii pentru reglementare activităţii de taxi din zonă.

Pentru a putea continua procesul de restructurare a companiei, CA a decis înfiinţarea postului de director executiv operaţiuni, care va fi ocupat de actualul director general, George Micu, urmând ca funcţia sa să fie acoperită prin recrutare.

Pe de altă parte, Peter Weiss a părăsit poziţia de membru CA, fiind înlocuit de Sebastian Tcaciuc, director de investiţii la Advent International, potrivit lui Mândruţescu.

Actualul Consiliul de Administraţie al CFR SA a fost numit la jumătatea lunii aprilie, după ce Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de fostul CA, ceea ce a condus la încetarea mandatului vechilor administratori.

AGA CFR a numit atunci un nou CA, compus din Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.