Veniturile Coca-Cola HBC afectate de fluctuaţiile valutare în T3
În schimb, volumul vânzărilor Coca-Cola HBC, firmă care îmbuteliază şi vinde băuturi Coca-Cola în 28 de ţări, a crescut cu 5,4% în ritm anual până la 577 milioane lăzi, iar compania s-a declarat încrezătoare că volumul vânzărilor va continua să crească în restul anului.
‘Iniţiativele noastre comerciale şi vara caniculară din unele părţi ale Europei au contribuit la performanţele solide din trimestrul al treilea, cu creşteri pe toate segmentele. Pe ansamblu, suntem încrezători că în 2015 vom înregistra creşteri de volume pe toate segmentele, precum şi o îmbunătăţire a marjei operaţionale a grupului’, a declarat directorul general Coca-Cola HBC, Dimitris Lois.
În 2013, Coca-Cola HBC, fosta Coca-Cola Hellenic, şi-a mutat sediul fiscal din Grecia în Elveţia şi, de asemenea, a decis ca listarea principală a acţiunilor să se realizeze la Bursa de la Londra, în ideea de a-şi îmbunătăţi accesul la pieţele de capital.
Operaţiunile Coca-Cola HBC acoperă 28 de ţări, majoritatea din Europa deservind peste 560 de milioane de oameni. Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.