Veniturile Companiei Aeroporturi Bucureşti au crescut în 2012 la 609,4 mil. lei. Profitul a stagnat

Veniturile Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) au crescut cu 15% anul trecut, la 609,4 milioane lei, iar profitul brut a fost de 67,9 milioane lei, apropiat de cel din 2011, potrivit datelor preliminare ale companiei care administrează aeroporturile din Otopeni şi Băneasa.
Economica.net - J, 18 apr. 2013, 18:06
Veniturile Companiei Aeroporturi Bucureşti au crescut în 2012 la 609,4 mil. lei. Profitul a stagnat

În anul 2012, CNAB a înregistrat pe cele două aeroporturi un trafic total de 7,54 milioane de pasageri şi 98.592 mişcări aeronave (aterizări şi decolări).

Faţă de anul 2011, numărul pasagerilor este mai mare cu 1,3%.

„Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi se înscrie în tendinţa generală de creştere înregistrată la nivel mondial. Conform statisticilor publicate de către Airports Council International, traficul aerian european a crescut cu 1,7% în 2012”, se arată într-un comunicat al companiei.

În anul 2012, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni au început să opereze două noi companii aeriene – TAP Portugal şi Flydubai.

Începând cu 25 martie 2012, companiile Blue Air, Wizzair şi Germanwings şi-au transferat operarea curselor aeriene de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu pe cel din Otopeni.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea în februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri...
Alin Burcea (ANAT): Pe noi aceste măsuri ne pun la pământ. Creşterea TVA-lui va face ca resursele oamenilor să fie mai mici şi că vor tăia de la servicii, de la turism
Alin Burcea (ANAT): Pe noi aceste măsuri ne pun la pământ. Creşterea TVA-lui va face ca resursele oamenilor să fie mai ...
Creşterea cotei generale de TVA va face ca resursele oamenilor să fie mai mici, iar aceştia îşi vor reduce cheltuielile ...
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia ...
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...