Veniturile Danone România au crescut cu 6%, în 2015

Danone România a înregistrat anul trecut venituri de peste 484 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de cele din anul precedent, informează compania printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 11:40
Veniturile Danone România au crescut cu 6%, în 2015

‘Danone România a avut un an bun în 2015, an în care ne-am reconfirmat poziţia de lider pe segmentul de iaurturi, care reprezintă business-ul nostru principal. Evoluţia pozitivă a venit ca urmare a redefinirii strategiei şi a concentrării pe iaurturile din gamele de sănătate activă, de răsfăţ şi pentru copii, iaurturi cu plus valoare pentru consumatori’, a declarat Adrian Pascu, director general Danone România, Bulgaria, Moldova şi ţările Adriatice.

O contribuţie semnificativă la evoluţia business-ului în 2015 l-a avut şi extinderea producţiei pentru alte pieţe din Europa, fabrica Danone din Bucureşti funcţionând deja ca un centru regional. Spre exemplu, sortimente de Activia produse în România au ajuns anul trecut pe alte 12 pieţe europene.

‘Performanţa foarte bună a fabricii şi laptele de cea mai bună calitate ne ajută să producem cu succes şi pentru alte pieţe. Fabrica noastră din Bucureşti foloseşte majoritar lapte de la fermierii parteneri din România, procesând în jur de 50 milioane litri de lapte anual’, a precizat Adrian Pascu.

Danone România este lider de piaţă pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români.

Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile produse lactate proaspete, ape minerale îmbuteliate, alimentaţie pentru bebeluşi şi alimentaţie medicală avansată.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Cancelarul federal german Olaf Scholz şi-a exprimat joi opoziţia faţă de cererea lui Donald Trump ca statele membre ale NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din Produsul......
Austeritate și la companiile din energie ale statului. Scade numărul de șefi, scade fondul de salarii, se îngheață angajările
Austeritate și la companiile din energie ale statului. Scade numărul de șefi, scade fondul de salarii, se îngheață ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că societățile la care instituția este, în numele statului, acționar ...
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul continuă să rămână pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube ...
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Dacă ne uităm la primul trimestru al anului 2025, agenda de evenimente pare a fi una standard, cu Forumul Economic Mondial ...