Veniturile Danone România au scăzut anul trecut cu 5%

Producătorul de lactate Danone România a înregistrat anul trecut venituri de 481 milioane lei, în scădere cu 5% în comparaţie cu anul anterior,  potrivit unui comunicat al companiei. 
Economica.net - joi, 05 iun. 2014, 12:30
Veniturile Danone România au scăzut anul trecut cu 5%

Potrivit comunicatului, piaţa a fost în transformare în 2013, segmentul iaurturilor rămânând plat, în timp ce vânzările promoţionale au fost semnificativ intensificate pe acest segment.

Grupul Danone a demarat investiţia în România, în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni, care nu mai funcţiona la acel moment. Fabrica din Bucureşti a fost apoi reabilitată şi echipată cu linii moderne de fabricaţie, integrate într-un sistem automat de programare, operare şi control al proceselor de fabricaţie.

Investiţiile în operaţiunile din România au continuat de-a lungul tuturor celor 15 ani, ajungând în prezent la peste 300 milioane lei. În plus, 235 milioane lei au reprezentat contribuţia prin taxe şi impozite către bugetul statului român în aceeaşi perioadă. Prin programele de sprijin pentru micii şi marii fermieri, peste 22 milioane lei au fost investiţi în dezvoltarea producţiei autohtone de lapte. Astăzi, fabrica Danone din Bucureşti produce zilnic peste 1 milion de iaurturi pentru nouă ţări europene.

Din 2013 Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 milioane consumatori.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Negociatorii ruşi la discuţiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o......
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna ...
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sâmbătă frustrarea faţă de ''dezbaterile'' pe marginea "cifrelor" ...
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după ...