Veniturile Farmaceutica Remedia au crescut cu 16% anul trecut, la 239 milioane lei

Economica.net
13 02. 2013
medicamente_08077200

În precedentul exerciţiu financiar, compania a consemnat venituri de aproape 206 milioane lei.

Cheltuielile au avansat în 2012 cu aproape 17%, la 234,4 milioane lei (52,6 milioane euro), după ce în anul anterior au fost de 200,5 milioane lei, reiese dintr-un raport transmis Bursei.

Ca urmare a dinamicii mai vizibile a cheltuielilor decât a veniturilor, Farmaceutica Remedia a înregistrat anul trecut un profit net de aproape 3,5 milioane lei (785.000 de euro), cu 12% sub câştigul din precedentul exerciţiu financiar, de 4 milioane lei.

Cifra de afaceri a avansat anul trecut cu 15,4%, la 237,4 milioane lei (53,3 milioane euro), de la nivelul din 2011, de 203,4 milioane lei.

Compania estimează că anul trecut a avut o cotă de piaţă de sub 2%, în condiţiile în care piaţa farmaceutică din România a fost de 2,6 miliarde euro.

Potrivit datelor Cegedim România, piaţa farmaceutică românească s-a situat anul trecut la 2,63 miliarde euro, în creştere cu 3,1% faţă de 2011, iar pentru anul 2013, companiei de analiză şi studii de piaţă estimează o posibilă scădere a valorii în moneda europeană.

La finele anului trecut, Farmaceutica Remedia avea lichidităţi de 13,6 milioane lei şi dispunea de o linie de credit de 3,2 milioane euro, din care erau utilizaţi 800.000 de euro.

Compania menţionează, în raportul transmis Bursei, că prin cele 8 depozite de distribuţie au fost realizate vânzări către aproximativ 2.500 de farmacii şi spitale.

„Societatea nu are o dependenţă semnificativă faţă de un singur client. În topul clienţilor de mărfuri ponderea poziţiei 1 este de 9,26% (Casa de Sănătate Hunedoara), iar primii 20 realizează împreună o pondere de 32,45% din vânzările totale”, se arată în raport.

Farmaceutica Remedia a anunţat pe 21 ianuarie că pentru acest an vizează extinderea reţelei de farmacii cu opt unităţi, la 80, înfiinţarea unei divizii de distribuţie de echipamente medicale şi creşterea cifrei de afaceri cu 8%, la 260 milioane lei. Pentru anul 2014, compania estimează o cifră de afaceri de 290 millioane lei, iar pentru 2015 de 320 milioane lei.

În 2012 compania şi-a extins lanţul de farmacii la 72 de unităţi, a lansat produse noi şi a dezvoltat serviciile prin colaborarea cu producătorii de medicamente pe diverse arii terapeutice.

Potrivit celor mai recente raportări, preşedintele Consiliului de Administraţie, Valentin Norbert Ţăruş, are 66,06% din acţiunile companiei. În acţionariat se mai regăşeste omul de afaceri Lutz Stache, care deţine indirect 16,48% din titluri, atât în nume propriu, cât şi prin firma AHG Vermogenverwaltungs Cottbus Deu.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Farmaceutica Remedia a fost realizată marţi, când preţul a crescut cu 1,03%, la 0,3251 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de aproape 34,4 milioane lei (7,8 milioane euro).