Veniturile grupului ASEE au crescut în 2023 cu 9%, până la 362,8 milioane de euro, în timp ce profitul a ajuns la 46,2 milioane de euro

Grupul ASEE a înregistrat în trimestrul al patrulea al anului trecut venituri din vânzări de 112,9 milioane de euro, în creștere cu 8%, și un profit net de 11,4 milioane de euro, mai mare cu 41% față de perioada similară din 2022, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 04 mart. 2024, 16:27
Veniturile grupului ASEE au crescut în 2023 cu 9%, până la 362,8 milioane de euro, în timp ce profitul a ajuns la 46,2 milioane de euro

Pentru întregul an 2023, veniturile companiei au consemnat un avans de 9%, până la 363,4 milioane de euro, bazate în principal pe creșterea organică a companiei, iar profitul a fost de 46,2 milioane de euro.

Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări în ultimul trimestru al anului trecut, în valoare totală de 46 de milioane de euro, a fost generată de soluțiile dedicate, urmată de soluțiile de plată, care au totalizat 49,1 milioane de euro. Veniturile din vânzările de soluții bancare au înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 17,8 milioane de euro.

„Rezultatele mai bune ale Grupului ASEE în 2023 se datorează în principal creșterii organice și, într-o măsură mai mică, achizițiilor finalizate. Creșterea scalei operațiunilor în segmentul Soluții bancare și schimbările în structura de afaceri a segmentului Soluții de plată au contribuit la îmbunătățirea performanței financiare. În segmentul Soluții de plată, creșterea veniturilor a fost înregistrată în liniile de afaceri eCommerce și Procesare, precum și în liniile care vizează direct punctele de vânzare, cum ar fi rețeaua independentă de terminale de plată (IPD) și casele de marcat electronice fiscale (ECR). În segmentul Soluții bancare, venituri mai mari au fost obținute de toate cele trei linii care compun segmentul, cea mai mare creștere fiind înregistrată de linia responsabilă cu sistemele bancare centrale și alte software, în principal datorită mai multor proiecte mari de implementare desfășurate în 2023″, a declarat Piotr Jeleński, directorul general al ASEE & Payten Group.

Profitul operațional aferent perioadei octombrie-decembrie 2023, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiții de hiperinflație, a fost generat de soluțiile de plată, care au crescut cu 2,4 milioane de euro, la 8,2 milioane de euro. Soluțiile bancare au generat un profit operațional de 4,3 milioane de euro, în timp ce profitul operațional al soluțiilor dedicate a scăzut cu 1,4 milioane de euro.

 

Rezultate pentru întregul an 2023

În 2023, veniturile din vânzări ale Grupului ASEE, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiții de hiperinflație, au crescut cu 31,5 milioane de euro sau 9%, la 363,4 milioane de euro, față de 2022. Cele mai mari venituri din vânzări au fost generate de soluțiile de plată (166,5 milioane de euro, în creștere cu 4%), urmate de soluțiile dedicate, unde veniturile din vânzări au urcat cu 16%, la 130,3 milioane de euro. Veniturile din vânzări ale soluțiilor bancare au avansat cu 13%, la 66,6 milioane de euro.

Profitul operațional al Grupului ASEE, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiții de hiperinflație, a crescut cu 11% în 2023, la 50,7 milioane de euro, în timp ce EBITDA a crescut cu 5%, la 69,5 milioane de euro.

Despre ASEE

ASEE Group (WSE: ASEECOSEE, ASE) este una dintre cele mai mari companii IT în domeniul producției și implementării de soluții și servicii software proprii în regiunea Europei de Sud-Est, Turcia, Spania, Portugalia, Andorra, Columbia, Peru, Republica Dominicană, Slovacia și Republica Cehă. Compania oferă soluții TIC pentru diverse verticale industriale, inclusiv pentru sectorul financiar, sectorul de plăți, administrația publică și telecomunicații. Compania oferă produse și servicii în cadrul activității de plăți sub denumirea Payten. Din octombrie 2009, acțiunile ASEE Group sunt listate la Bursa de Valori din Varșovia. Grupul ASEE are peste 3.800 de angajați în 23 de țări. Mai mult de 10 bănci din cele mai mari 15 din Europa de Sud-Est sunt deja clienți ai ASEE.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme si asta le diminuează din capacitatea de creștere rapidă și maximizare......
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...