Veniturile Huawei au crescut pentru al șaptelea trimestru consecutiv, ca urmare a cererii ridicate pentru smartphone-urile sale

Veniturile Huawei Technologies au crescut pentru al şaptelea trimestru consecutiv, datorită cererii ridicate pentru smartphone-urile sale, pe fondul scăderii cotei pe piaţa chineză a grupului american Apple Inc, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 31 oct. 2024, 18:57
Veniturile Huawei au crescut pentru al șaptelea trimestru consecutiv, ca urmare a cererii ridicate pentru smartphone-urile sale

Compania de telecomunicaţii cu sediul la Shenzhen a raportat vânzări de 168,4 miliarde de yuani (23,7 miliarde de dolari) în trimestrul trei din 2024, un avans de 15,6% faţă de anul precedent.

Profitul net s-a situat la 7,79 de miliarde de yuani, în scădere cu 70,5%, un indiciu al problemelor firmei cu producţia de cipuri avansate.

Livrările de telefoane mobile ale Huawei au crescut cu 42% în trimestrul trei din 2024, conform datelor de cercetare de piaţă IDC, în timp ce Apple a înregistrat un declin de 0,3% deşi este în topul primelor cinci mărci de smartphone-uri după lansarea iPhone 16.

Pe lângă ambiţiile în domeniul cipurilor şi smartphone-urilor, Huawei s-a extins şi pe segmentul vehiculelor electrice (EV), cu un oarecare succes. Evaluarea subsidiarei sale auto, Yinwang Smart Technology Ltd, a urcat la 115 miliarde de yuani anul acesta, după ce Avatr Technology a plătit 11,5 miliarde de yuani pentru o participaţie de 10%.

Luna trecută, Huawei a prezentat noul Mate XT, un smartphone în forma literei Z care se pliază de trei ori, la doar câteva ore după ce Apple a lansat cel mai recent iPhone.

Grupul chinez anunţase că are deja peste trei milioane de precomenzi pentru noul său smartphone. Comparativ, întreaga piaţă globală pentru telefoane mobile pliabile a fost de aproape patru milioane de unităţi în trimestrul doi din 2024, conform datelor firmei de consultanţă IDC.

Lansarea Mate XT, care vine după o serie de debuturi de succes de smartphone-uri, anul trecut, arată capacitatea Huawei de a face faţă sancţiunilor americane şi de a-şi consolida poziţia de competitor de top pentru Apple, care a fost nevoit să reducă preţurile la începutul anului pentru a-şi proteja cota de piaţă.

Deja Huawei comercializează două un smartphone-uri care se pliază de două ori, iar vânzările sale solide în China, cea mai mare piaţă mondială pentru telefoanele mobile inteligente, au ajutat grupul să depăşească Samsung Electronics anul acesta pe acest segment.

Piaţa telefoanelor mobile pliabile a crescut în ritm anual cu 57% în trimestrul doi din 2024, fiind livrate 3,9 milioane de unităţi, pe fondul extinderii în străinătate al producătorilor chinezi de smartphone-uri, conform datelor IDC. Preţul ridicat al acestor modele afectează vânzările. Modelul Mate X5 lansat anul trecut costa în China peste 10.000 de yuani (1.406 dolari), aproape dublu faţă de un model nou iPhone 15.

Potrivit firmei de consultanţă IDC, pe plan global liderii pieţei pe segmentul telefoanelor mobile pliabile au fost în trimestrul doi din 2024 Huawei (cu o cotă de piaţă de 27,5%) şi Samsung, cu 16,4%. În China, Huawei a fost cel mai mare vânzător de telefoane mobile pliabile în al doilea trimestru al acestui an, cu o cotă de 42%.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...