Veniturile Immofinanz în România au crescut cu 8% în prima jumătate a anului fiscal
Grupul deţine în România 89 de proiecte (18 investiţii finalizate, 60 de proiecte în curs de analiză şi 10 în curs de dezvoltare), cu o valoare de 1,015 miliarde de euro (670 milioane euro – investiţiile finalizate, 38 milioane euro – proiecte în curs de dezvoltare şi 307,3 milioane euro – proiectele în curs de analiză). Portofoliul curent de investiţii din România cuprinde 9 clădiri de birouri (12,9% din totalul portofoliului de birouri), 6 proiecte de retail (9,7% din întregul portofoliu de retail) şi 3 centre logistice (2,9% din întregul portofoliu de logistică). Proprietăţile Immofinanz Group în România reprezintă 9,7% din portofoliul total al companiei.
Rezultatele operaţiunilor din România au fost în valoare de 16,7 milioane de euro şi reprezintă 6,7% din din rezultatele operaţionale totale ale Immofinanz Group. Profitul operaţional înregistrat în România era de 45 milioane de euro la 31 octombrie, echivalentul a 13,9% din EBIT la nivelul întregului grup.
La nivel global, Immofinanz a raportat o creştere de 15,1% a veniturilor din închirieri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 283,7 milioane de euro la 326,7 milioane de euro. În ciuda creşterii veniturilor din închirieri, rezultatele operaţionale au scăzut cu 7,5% până la 250 milioane de euro, comparativ cu prima jumătate a anului anterior. O puternică influenţă pozitivă asupra rezultatelor a fost generată de finalizarea proiectelor Silesia City Center şi Maritimo Shopping Center din Constanţa. Profitul net a scăzut cu 61% până la 103,3 milioane de euro.
După ajustarea efectelor negative ale schimbului valutar precum şi ale instrumentelor derivate profitul net a scăzut, de asemenea, cu 51,4%, la 114,1 milioane euro. Acest declin a fost generat de reevaluarea investiţiilor în proprietăţi (ajustate la efectele schimbului valutar), considerabil mai mică în comparaţie cu anul precedent. Fluxul de numerar brut a crescut cu 15,0%, la 225,1 milioane euro.
„Aceste rezultate reprezintă o bază solidă pentru următoarea jumătate de an financiar, la fel şi pentru noul an calendaristic. Vom continua să creştem veniturile din închirieri ca rezultat al unei gestionări excelente a activelor şi, în acest sens, vom continua să estimăm o îmbunătăţire a rezultatelor operaţionale. Totuşi, situaţia economică nu evoluează, iar acest lucru nu a rămas fără efecte şi asupra noastră, astfel că vom investi doar în proiecte selectate cu multă rigurozitate şi care îndeplinesc standardele noastre de profitabilitate”, a declarat, Eduard Zehetner, directorul executiv al Immofinanz Group.
Immofinanz este una dintre cele mai importante companii de imobiliare din Europa. Grupul are în portofoliu de 1.820 de proprietăţi, cu o valoare de piaţă de peste 10,5 miliarde euro. Activitatea de bază a Immofinanz Group constă în achiziţia şi managementul investiţiilor de proprietăţi, dezvoltarea de proiecte imobiliare şi vânzarea acestora. Compania este prezentă în Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.