Veniturile medii lunare au fost de 6.055 lei pe gospodărie, în trimestrul IV din 2021. Cheltuielile, 87,4% din venituri

06 04. 2022
bani 6769443456

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul IV 2021, în medie, de 5.291 lei lunar pe gospodărie (2.093 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,4% din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.591 lei lunar pe gospodărie (2.212 lei pe persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 464 lei lunar pe gospodărie (183 lei pe persoană).

INS menţionează că salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% din veniturile totale ale gospodăriilor.

Potrivit statisticii, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,2%), veniturile în natură (7,7%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,6%), veniturile din agricultură (1,9%),
veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Totodată, cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,3%).

INS menţionează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2021, în medie, 32,3% din consumul gospodăriilor.