Dacia, în Europa: Înmatriculările au crescut cu 46%, în primul trimestru. Cotă de piaţă de 2,5%

Economica.net
25 04. 2014
sandero_1_2417618b_98393700

Cele mai mari creşteri înregistrate de Dacia au avut loc în Marea Britanie, unde vânzările s-au dublat, Italia (37,4%), Spania (21,4%) şi Franţa (8,2%).

Cel mai bine vândute modele ale grupului au fost Clio (76.000 de maşini), Captur (41.500) şi Sandero (39.000 de maşini).

Veniturile companiei Renault, al treilea mare producător auto european, au scăzut cu 0,1% în primul trimestru din 2014, deoarece livrările mai ridicate de vehicule nu au compensat efectele aprecierii monedei euro, transmite Bloomberg.

În perioada ianuarie-martie 2014, vânzările companiei franceze au scăzut la 8,26 miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari), de la 8,27 miliarde de euro în perioada similară din 2013. Livrările au urcat cu 5,1%, la 636.239 unităţi, deoarece a crescut cererea pentru maşinile Dacia.

‘Piaţa europeană a avut o evoluţie mai bună decât am estimat, în primele trei luni din 2014, şi aceasta este o veste bună. Scăderea severă a cererii pe unele pieţe – cheie şi efectele fluctuaţiilor valutare au afectat afacerile din afara Europei’, a declarat directorul financiar al Renault, Dominique Thormann.

Renault se extinde pe pieţele emergente pentru a-şi reduce dependenţa de Europa, unde cererea se redresează mai rapid decât se estima. Compania a revizuit în creştere, la 2-3%, estimările privind vânzările auto în Europa din acest an, de la un avans de 1% prognozat anterior, dar a avertizat că pieţele din Brazilia şi Rusia vor înregistra scăderi ale livrărilor.

Cererea pentru cele mai bine două vândute modele Dacia din Europa – Duster şi Sandero – a alimentat creşterea vânzărilor companiei din România cu 42% în primul trimestru din 2014, în timp ce livrările grupului Renault au urcat cu 19% pe piaţa europeană.

În perioada ianuarie – martie 2014, vânzările Renault în Brazilia au crescut cu 22%, iar în Rusia, a treia mare piaţă a companiei franceze, s-a înregistrat un declin de 3,7%.

De asemenea, Renault se extinde în India, unde vrea să-şi dubleze cota de piaţă, şi în China, unde în decembrie 2013 a obţinut aprobarea de construcţie a primei sale fabrici din statul asiatic.

Renault produce automobile în Brazilia de 15 ani. Cu o cotă de piaţă de 6,7% la finele lunii martie, Renault este al cincilea producător auto din această ţară. Obiectivul grupului este să ajungă la o cotă de piaţă de 8% până în 2016.

În prezent, Renault asamblează în Brazilia modelele Sandero, Logan, Duster şi Master, acesta din urmă fiind produs în parteneriat cu Nissan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit între timp un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Renault deţine în prezent 43,4% din acţiunile Nissan, care, la rândul său, are 15% din acţiunile Renault. De la fuziunea lor, în 1999, cei doi parteneri derulează o serie de achiziţii comune pentru a reduce costurile.