Veniturile şi cheltuielile bugetare scad la a doua rectificare. Deficitul rămâne 2,2% din PIB
Ministerul Finanţelor ia în calcul o scădere a veniturilor bugetare cu 1,4 miliarde de lei şi o diminuare a cheltuielilor bugetare cu 1,448 miliarde de lei, iar deficitul bugetului general consolidat rămâne la 2,2% din Produsul Intern Brut, potrivit notei de fundamentare a Proiectului de Ordonanţă de urgenţă cu privire la a doua rectificare bugetară din acest an, publicat sâmbătă.
Deficitul bugetar scade cu 48 milioane lei, de la 14,76 milioane lei la 14,712 milioane lei, menţinându-se ca pondere în PIB la 2,2%.
Veniturile bugetului de stat pe anul 2014, se diminuează, pe sold, cu 1,473 miliarde de lei milioane lei şi se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri: taxa pe valoarea adăugată (minus 813,1 milioane lei), venituri nefiscale (minus 471,2 milioane lei), sume primite de la U.E. în contul plăţilor efectuate (minus 305,7 milioane lei) şi taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi (minus 94 milioane lei).
Pe de altă parte, principalele venituri ale bugetului de stat care se majorează în urma rectificării bugetare sunt impozitul pe PROFIT (plus 190,5 milioane lei) şi impozite şi taxe pe proprietate (plus 19,7 milioane lei).
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2014 se diminuează, pe sold, cu suma de 1,623 miliarde de lei. Cea mai semnificativă reducere, de peste 3,9 miliarde de lei, este înregistrată la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare. Scad, de asemenea, cheltuielile cu dobânzile (minus 557,3 milioane lei), cheltuielile cu asistenţa socială (minus 223,5 milioane lei) şi cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă (minus 404,7 milioane lei).
Pe de altă parte, se majorează cheltuielile cu bunuri şi servicii cu 282,9 milioane lei, cheltuielile cu subvenţiile cresc cu 212,3 milioane lei, transferurile între unităţi ale administraţiei publice se majorează cu 2,4 miliarde de lei, fondurile de rezervă cu 500 milioane lei şi cheltuielile de capital cu 202,3 milioane lei.
După primele opt luni ale acestui an, bugetul general consolidat înregistrează un deficit de 0,24% din PIB faţă de 1,3% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din 2014, printre indicatorii macroeconomici care stau la baza rectificării sunt creşterea PIB cu 2,4% în prima jumătate a anului, faţă de 1,8% în perioada similară a anului trecut, bazată pe majorarea semnificativă a consumului populaţiei şi pe evoluţia favorabilă a cererii externe. Consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a majorat cu 5,1%, iar exporturile de bunuri şi servicii cu 12,8%.
În primele şapte luni din acest an, volumul producţiei industriale s-a majorat cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Tendinţa de creştere s-a manifestat cu precădere în industria prelucrătoare, unde volumul producţiei a fost cu 10,1% mai mare decât în primele 7 luni din 2013.
În aceeaşi perioadă, valoarea în euro atât a exporturilor cât şi a importurilor de bunuri s-a majorat cu 7,5%.
‘Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice de 2,8% faţă de 2,2% cât se estima la elaborarea legii bugetului de stat şi un produs intern brut în valoare nominală de 662,3 miliarde lei, faţă de 658,6 miliarde lei cât s-a estimat iniţial’, precizează MFP.
În luna august, creşterea preţurilor de consum s-a situat, faţă de sfârşitul anului 2013, la 0,81%. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la nivelul de 0,84%, ca efect al reducerilor de preţ la mărfurile alimentare (-1,09%) datorită producţiei agricole bune din anul anterior, dar şi reducerii cotei de TVA la unele produse de panificaţie. Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut faţă de august 2013 cu 2,38%, iar tarifele la servicii s-au majorat cu 2,74%.
‘Evoluţia preţurilor de consum din ultimele patru luni, când s-a înregistrat succesiv o deflaţie, precum şi anularea, prin hotărâre de guvern, a aplicării majorării preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici, fac ca estimările să fie revizuite în sensul reducerii mediei anuale a creşterii preţurilor de consum la 1,3%’, se mai arată în documentul citat.