Veniturile SIF Muntenia au crescut de peste două ori în primele nouă luni, la 167,88 milioane lei

Economica.net
08 11. 2012
centrul_de_afaceri_muntenia_24012500

În luna februarie SIF a cedat o parte din acţiunile BCR în schimbul a 0,38% din titlurile Erste, astfel că participaţia sa a urcat de la 0,66% la sfârșitul anului trecut la 1,02%. La începutul lunii aprilie, societatea de investiţii a vândut şi ultimele acţiuni BCR, pentru care a primit 53,5 milioane lei.

SIF a vândut în trimestrul al treilea 0,16% din acţiunile pe care le deţinea la Erste Bank, participaţia coborând la 0,859% la finalul lunii septembrie.

Cheltuielile societăţii de innvestiţii financiare au urcat în primele nouă luni cu 18,7%, la 68,13 milioane lei (15,3 milioane euro).

Astfel, SIF Muntenia a încheiat luna septembrie cu un profit net de 67,75 milioane lei (15,2 milioane euro), de peste cinci ori peste câştigul din primele nouă luni din anul trecut.

Pentru acest an, societatea estimează venituri de 132,1 milioane lei şi cheltuieli de 31,1 milioane lei, potrivit bugetului rectificat la începutul lunii iulie. Totodată, noua proiecţie de profit brut, de 101 milioane lei, este vizibil peste cea iniţială, de 76 milioane lei.

Acţiunile SIF Muntenia au încheiat şedinţa bursieră de joi la un preţ de 0,6985 lei, în scădere cu 0,36%. La această cotaţie, capitailzarea societăţii este de 563,71 milioane lei (124,71 milioane euro).