Veniturile SIF Oltenia au urcat cu 88% în primul semestru, la 86,6 milioane lei

SIF Oltenia (SIF5), singura SIF care nu a vândut acţiunile BCR către Erste, a înregistrat în primele şase luni venituri de 86,6 milioane lei (19,7 milioane euro), în creştere cu 88%, datorită majorării dividendelor încasate şi tranzacţiilor de pe bursă.
Economica.net - lun, 13 aug. 2012, 15:53
Veniturile SIF Oltenia au urcat cu 88% în primul semestru, la 86,6 milioane lei

În primele şase luni ale anului trecut, societatea de investiţii financiare a consemnat venituri de 46 milioane lei.

SIF Oltenia a încasat în prima jumătate a acestui an dividende de 34,8 milioane lei (7,9 milioane euro), cu 58% mai mult decât suma din perioada similară a anului trecut, iar veniturile din titlurile vândute au cumulat 49,3 milioane lei.

Cele mai mari dividende au fost de la OMV Petrom (14,5 milioane lei), BRD (4,3 milioane lei), Transelectrica (3,8 milioane lei), Biofarm (2,8 milioane lei) şi de la firma Mercur, care administrează centrul comercial cu acelaşi nume din Craiova, (2,2 milioane lei), potrivit raportului semestrial al companiei.

Societatea a mai primit aproape 1,2 milioane lei din dobânzi, iar peste 1 milion de lei a reprezentat câştig din diferenţa de curs valutar.

Compania a vândut în primele şase luni acţiunile deţinute la 11 companii, dintre care şapte sunt firme listate. Pentru titlurile cedate, societatea a încasat 26,8 milioane lei.

Cheltuielile aproape s-au dublat, ajungând la 28,7 milioane lei (6,5 milioane euro), faţă de 15,1 milioane lei în prima jumătate a anului trecut. Majorarea a fost determinată de creşterea de aproape patru ori a costurilor cu investiţiile financiare cedate, de la 5,9 milioane lei la 22,5 milioane lei (5,1 milioane euro).

Cheltuielile cu personalul au crescut foarte uşor, de la 3,75 milioane lei la 3,76 milioane lei (858.000 de euro).

Investiţiile pe piaţa de capital au cumulat 60 milioane lei, iar printre acţiunile vizate de SIF Oltenia au fost Transelectrica, OMV Petrom, Electromagnetica, Biofarm, Transgaz, Fondul Proprietatea şi Prodplast Imobiliare.

SIF Oltenia a cumpărat în luna martie 2,53% din acţiunile Transelectrica în oferta de vânzare, cu 27,6 milioane lei (6,3 milioane euro), iar apoi a mai achiziţionat un pachet de titluri direct de pe bursă. Astfel, participaţia SIF la Transelectrica a urcat de la 2,39%, la 6,05%.

Totodată, SIF a mai cumpărat 0,026% din acţiunile OMV Petrom, majorându-şi deţinerea de la 0,964% la 0,99 %. La finele lunii iunie, societatea mai avea 0,09% din acţiunile Fondului Proprietatea, faţă de 0,32% la sfâşrşitul anului trecut.

SIF Oltenia este singura din cele cinci societăţi de investiţii financiare care nu a ieşit din acţionariatul BCR şi deţine în prezent 6,59% din titlurile băncii.

Potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli pentru acest an aprobat în aprilie de acţionari, veniturile ar urma să crească cu 18%, la 157,6 milioane lei (35,5 milioane euro), însă administratorii societăţii nu exclud vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la BCR, tranzacţie prin care ar putea încasa aproximativ 40 milioane euro.

La finele lunii iunie, SIF Oltenia avea un activ net de 1,511 miliarde lei, cu 6,7% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut, de 1,416 miliarde lei. Astfel, SIF Oltenia este singura societatea de investiţii financiare cu active în creştere faţă de finalul anului trecut.

Acţiunile SIF Oltenia au încheiat şedinţa bursieră de luni în creştere cu 1,74%, la 1,29 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 748,4 milioane lei (165,2 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...