Verchere, OMV Petrom: Avem în vedere o reducere cu 30% a emisiilor până în anul 2030, faţă de 2019

27 04. 2023
christina-verchere-gazele-din-marea-neagra-beyond-generations-gaz-de-romania-870x580

Conform unui comunicat remis joi AGERPRES, OMV Petrom a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru 2022. Acesta oferă o imagine de ansamblu a impactului economic, de mediu şi social al operaţiunilor companiei, precum şi a angajamentelor şi progreselor înregistrate în direcţia dezvoltării durabile.

„Intensitatea emisiilor de dioxid de carbon ale operaţiunilor noastre a scăzut anul trecut cu aproximativ 11% faţă de nivelul din 2019. Avem în vedere o reducere de 30% a emisiilor până în anul 2030 faţă de 2019. În plus, am redus intensitatea emisiilor de metan cu 70% faţă de nivelul din 2019, progresând astfel către obiectivul nostru de mai puţin de 0,2% până în 2030. OMV Petrom contribuie semnificativ la structura economică şi socială a societăţii. Am investit în jur de 40 de milioane de euro în proiecte de dezvoltare pe termen lung a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea, pentru un milion de beneficiari direcţi”, a declarat Christina Verchere.

Potrivit sursei citate, cadrul companiei de sustenabilitate este construit în jurul a trei piloni: mediu, societate şi bună guvernanţă, cu un angajament clar de a desfăşura operaţiuni responsabile, de a stimula oamenii şi comunităţile şi de a impulsiona inovarea şi digitalizarea.

În 2022, compania a iniţiat şi a dezvoltat proiecte care susţin obiectivul general al Strategiei 2030 a acesteia de a furniza energie mai curată, într-o manieră durabilă.

Compania a intrat într-un parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 450 MW, cu investiţii de peste 400 de milioane de euro. Prin punerea în funcţiune a celor patru parcuri, capacitatea instalată de energie solară a României va creşte cu circa 30%.

„Petrobrazi este prima rafinărie certificată din România care produce combustibil durabil pentru aviaţie (SAF). Volumele de SAF produse la Rafinăria Petrobrazi pot contribui la reducerea emisiilor de CO2 generate de zborurile comerciale cu aproximativ 70%, comparativ cu combustibilul convenţional”, se menţionează în comunicat.

În domeniul mobilităţii durabile, până la sfârşitul anului 2022 au fost instalate peste 100 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice, pentru a contribui la decarbonarea transportului rutier.

Pentru a decarbona consumul intern de energie, compania a continuat instalarea de panouri fotovoltaice în staţiile de alimentare, ajungând la 150 de unităţi la sfârşitul anului 2022. OMV Petrom intenţionează să aibă panouri fotovoltaice instalate în aproximativ 50% din reţeaua noastră de staţii de alimentare până în 2025. Cantitatea de energie electrică produsă de aceste panouri fotovoltaice acoperă până la 25% din consumul unei staţii de alimentare.

„OMV Petrom se străduieşte să asigure un mediu sănătos, sigur şi orientat spre dezvoltare pentru angajaţi şi comunităţi, generând în acelaşi timp un impact economic pozitiv în România. Dezvoltarea competenţelor şi cursurile sunt esenţiale pentru a sprijini oamenii în atingerea potenţialului lor: în 2022, angajaţii OMV Petrom au beneficiat de peste 200.000 de ore de formare. Au fost lansate sau au continuat să fie implementate noi programe cu scopul de a promova o cultură diversă, incluzivă şi nediscriminatorie”, se mai spune în comunicat.

Peste 1.800 de voluntari OMV Petrom au participat la activităţi de implicare socială sponsorizate de companie. Mai mult, compania a lansat Fundaţia OMV Petrom pentru a consolida contribuţia companiei la proiectele sociale.

Sustainalytics, o agenţie independentă de cercetare, rating şi analiză ESG, a inclus OMV Petrom în top 5% din industria producătorilor de petrol şi gaze, în timp ce EcoVadis, o altă agenţie de rating de sustenabilitate, a acordat OMV Petrom statutul de Furnizor de Argint.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.