Verdictul în cazul „Mătuşa Tamara”, amânat pentru 15 decembrie

Instanţa Supremă a amânat pentru 15 decembrie verdictul în cazul "Mătuşa Tamara", dosar în care fostul premier Adrian Năstase este judecat pentru dare de mită.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 06:50

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era aşteptată să se pronunţe astăzi în dosarul „Mătuşa Tamara”, în care sunt acuzaţi fostul premier Adrian Năstase, consilierul acestuia Ristea Priboi şi fostului şef al ONPCSB Ioan Melinescu.  Curtea a amânat însă verdictul pentru data de 15 decembrie.

Fostul premier este acuzat că, în 2000, l-a numit în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării de Bani pe Ioan Melinescu. Drept răsplată, acesta urma să distrugă un dosar care privea o depunere bancară suspectă de 400.000 de dolari realizată de Dana Nastase.

Conform rechizitoriului, informaţiile din dosarul sustras de Melinescu ar fi demonstrat că suma depusă de Dana Năstase nu era justificată de venituri. „Potrivit unui contract de vânzare-cumpărare anexat de către depunător, reieşea că suma de 400.000 USD, depusă în numerar, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri şi a altor bunuri de valoare de către mătuşa Danielei Năstase, pe nume Cernasov Tamara, care avea împuternicire în contul personal al Danielei Năstase deschis la Bank Austria Creditanstalt. Conform acestui document, s-ar presupune că 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Băncila, Baraschi, Vermont, 3 manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 piese bijuterii aur totalizand cca. 600 grame s-au aflat în apartamentul de bloc al Tamarei Cernasov, în vârstă de 91 de ani, care locuia singură. Dovezi certe că aceste bunuri s-au aflat în posesia şi proprietatea vânzătoarei nu există însă, întrucât aceasta nu a prezentat notarului public nici un document care să ateste dobândirea bunurilor respective, ci numai o declaraţie de bună credinţă”, arată procurorii.

Decizia din acest proces va fi prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Referitor la acest caz, dar şi la celelalte două dosare în care mai este judecat Adrian Năstase şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...