Verzii iau în calcul o acţiune în justiţie contra Comisiei Europene din cauza planurilor de a clasifica investiţiile în termocentralele pe gaz şi centralele nucleare drept sustenabile
”În calitate de Verzi Europeni, luăm în calcul o acţiune legală la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) împotriva planurilor Comisiei Europene de a clasifica investiţiile în termocentralele pe gaz şi centralele nucleare drept sustenabile şi neagresive cu mediul”, a declarat Thomas Waitz, co-preşedinte al Verzilor europeni, pentru publicaţia Die Welt, scrie Agerpres.
”Comisia ştie că propunerea sa poate fi contestată juridic”, a adăugat el.
”Acum intenţionăm, de asemenea, să mobilizăm o majoritate în Parlamentul European împotriva acestui plan”, a subliniat Waitz.
Potrivit propunerii Comisiei, investiţiile în centrale atomoelectrice vor fi considerate ‘verzi’ dacă folosesc cele mai recente standarde tehnologice şi sunt însoţite de un plan concret de eliminare a deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.
Susţinătorii propunerii afirmă că termocentralele pe gaz, prin faptul că sunt mai puţin poluante decât cele pe cărbune, ajută economiile să se înscrie pe calea către un viitor sustenabil în privinţa mediului. În plus, ei doresc ca energia nucleară să fie considerată sustenabilă, Franţa fiind cea mai vocală pe acest subiect.
Referitor la energia nucleară, opozanţii planului, dintre care se remarcă Austria, sunt de părere că pe termen lung riscurile radioactivităţii sunt mai mari decât lipsa emisiilor de CO2 pe termen scurt.
Propunerea executivului UE prevede că producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie către energia curată, gazele naturale generând emisii cu 50% mai mici faţă de cărbune, menţionează executivul comunitar în planul său, ce poate fi respins de o majoritate calificată de 20 dintre cele 27 de state membre care să însumeze 65% din populaţia UE sau de o majoritate în Parlamentul European.
Comisia Europeană va primi până pe 12 ianuarie observaţiile statelor membre asupra planului propus şi speră ca până la sfârşitul lunii să avanseze un text final, care apoi în cel mult şase luni va trebui să fie dezbătut cu statele membre şi cu Parlamentul European.