‘Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale. În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlamentul României. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu Bugetul pentru anul 2015, de către Parlamentul României’, se arată într-un comunicat al MFP.
Ministerul de FINANŢE publicase, vineri seară, pe site, un proiect de modificare a Codului Fiscal, conform căruia clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice care sunt folosite în scop nerezidenţial urmau să fie impozitate suplimentar, impozitele pentru autoturismele mici se măreau, iar cele pentru maşinile cu capacitatea de peste 2.000 de centimetri se reduceau.
Majorări de impozit urmau să fie efectuate şi pentru maşini de marfă, motociclete, bărci cu motor, scutere de apă.
În plus, din 2015, autorităţile locale ar fi avut dreptul să majoreze impozitele şi taxele locale cu până la 50% faţă de o marjă de 20% în prezent.
AGERPRES