„Vestele galbene” au manifestat la Paris, în al zecelea weekend consecutiv

Economica.net
19 01. 2019
veste_galbene_proteste_franta_45678765432_17431400

Protestatarii s-au strâns pe Esplanada Invalizilor, în apropierea sediului Adunării Naţionale, şi au mărşăluit pe malul stâng al Senei. Demonstraţiile au fost paşnice; totuşi, multe magazine au rămas închise sâmbătă dimineaţa pentru a evita eventuale avarii.

O sursă din poliţie a menţionat că la Paris au manifestat aproximativ 5.000 de persoane, dintre care unii s-au strâns în apropiere de bulevardul Champs Elysees. Manifestaţii similare au avut loc şi în alte oraşe din Franţa.

„Macron, demisia!”, au strigat unii protestatari.

Protestele „vestelor galbene” au început în luna noiembrie în urma deciziei guvernului francez de creştere a accizelor la carburanţi.

Ulterior s-a renunţat la aceste taxe, dar mişcarea s-a transformat într-un protest mai amplu contra preşedintelui Macron.

În timpul demonstraţiilor din luna decembrie s-au înregistrat unele dintre cele mai grave violenţe din ultimele decenii în Paris, fiind incendiate numeroase automobile şi avariate sute de magazine.