Veşti bune: Banii de la UE şi românii din străinătate salvează balanţa de plăţi

Deficitul de cont curent al României aproape s-a înjumătăţit, în primul trimestru, faţă de situaţia înregistrată cu un an în urmă, iar la această situaţie au contribuit remiterile românilor care muncesc în străinătate, dar şi fondurile europene.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 13:12
Veşti bune: Banii de la UE şi românii din străinătate salvează balanţa de plăţi

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 544 de milioane de euro,  în primul trimestru al anului, în scădere cu 43,7% faţă de primul trimestru din 2010. Principala cauză a scăderii deficitului de cont a fost evoluţia bună a transferurilor curente. La acest capitol, în primul trimestru România a înregistrat un excedent (intrări de valută mai mari decât ieşiri) de 1,1 miliarde de euro. Cu peste 50% mai mare decât cel înregistrat acum un an. Totalul intrărilor a fost de 1,87 milioane de euro, iar cel al ieşirilor de 752 de milioane.

În transferurile curente intră fluxul de transferuri private şi transferurile administraţiei publice. Potrivit datelor transmise de la BNR la solicitarea ECONOMICA.NET, la transferurile private s-a întregistrat un excedent de 609 milioane de euro (intrări de 795 milioane şi ieşiri de 186 milioane). Majoritatea sumelor intrate sunt remiteri ale muncitorilor români care muncesc în străinătate. În cazul transferurilor administraţiei publice, intrările au fost de 1,084 miliarde de euro, iar ieşirile de 565 de milioane, rezultând aşadar un excedent de 518 milioane de euro. La acest capitol, intrările sunt reprezentate de fondurile primite de la Uniunea Europeană, iar ieşirile reprezintă, în cea mai mare parte, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene. Aşadar, în relaţia cu Uniunea Europeană, România a fost un beneficiar net în primul trimestru, câştigul fiind de circa jumătate de miliard de euro.

De menţionat şi că excedentul din transferurile curente aproape că a contrabalansat deficitul comercial. Diferenţa dintre importuri şi exporturi a fost de aproape 1,14 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 87,58 de milioane de lei (17,59 de milioane de euro)....
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară cu SMR de la Doicești
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară ...
Nuclearelectrica va solicita acordul acționarilor pentru a cumpăra, la valoarea de piață, terenul pe care ar urma să ...
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro pentru un proiect de reconversie urbană
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro ...
Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, vrea să ia un credit de 10 ...
Se scumpesc din nou țigările
Se scumpesc din nou țigările
Nivelul accizei specifice la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 inclusiv, este de 560,86 de lei/1.000 ...