Vesti bune din Grecia: Deficitul bugetar în primele opt luni a fost mai mic decât se estima
Deficitul primar în perioada ianuarie-august 2012 a fost de 1,4 miliarde de euro, comparativ cu o ţintă de 4,2 miliarde de euro.
Şi Banca Centrală a Greciei a anunţat marţi că ţara a înregistrat excedent de cont curent în iulie, pentru prima oară în ultimii doi ani.
‘În iulie 2012, balanţa contului curent a arătat, pentru prima dată din mai 2010, un excedent, care a ajuns la 642 milioane de euro, faţă de un deficit de 880 milioane de euro în iulie 2011’, se arată în comunicatul Băncii Greciei.
De asemenea, deficitul comercial a scăzut cu 836 milioane de euro, ca rezultat al unui declin de 389 milioane de euro al deficitului comercial excluzând ţiţeiul şi transportul maritim, precum şi un declin de 305 şi 142 milioane de euro în plăţi nete pentru achiziţiile de nave şi, respectiv, ţiţei.
În prezent, Banca Centrală a Greciei mizează pe o contracţie anuală a PIB de 4,5% în 2012, după un recul de 6,9% în 2011. De asemenea, în ultimul său raport cu privire la Grecia, Comisia Europeană a amânat pentru 2014 data la care Grecia ar urma să revină pe creştere economică.