Veşti bune din Grecia – Elenii şi-au redus deficitul bugetar cu 34,6% în 2012
Potrivit datelor preliminare, deficitul general al ţării s-a redus cu o treime în 2012 până la 12,882 miliarde de euro de la 19,69 miliarde de euro, 9,4% din PIB, în 2011. În consecinţă, Grecia şi-a atins obiectivele bugetare pentru prima dată de la solicitarea programului de ajutor al UE şi FMI în 2010.
‘Aceste evoluţii pozitive în execuţia bugetară demonstrează că eforturile de consolidare, ajustare şi disciplină fiscală încep să-şi arate roadele, creând condiţiile necesare pentru stabilizarea şi relansarea graduală a economiei’, a declarat Christos Staikouras într-un comunicat de presă.
Datele statistice arată chiar un excedent primar (înainte de plata dobânzilor pentru datoria suverană) de 434 milioane de euro, faţă de un deficit primar de 3,5 miliarde de euro în 2011.
Această performanţă vine într-un context în care Grecia este în recesiune din 2008. În pofida a două programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional precum şi creditorii privaţi, Grecia ar urma să înregistreze în 2013 al şaselea an de recesiune.
Conform celor mai recente estimări ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% în acest an, după o cădere de 6% înregistrată anul trecut, dar va reveni în teritoriul pozitiv anul viitor, cu o creştere de 0,6%.