Veşti bune pentru AM a POS Mediu: se reiau plăţile în program
Comisia salută îmbunătățirile aduse sistemelor de gestionare și control în cadrul acestui POS care au condus la decizia de deblocare a programului. Comisia Europeană spune că sistemul este acum în măsură să detecteze și să prevină conflictul de interese în cazul proiectelor contractate prin POS Mediu, aceasta fiind una dintre cele mai importante probleme constatate în cadrul acestui Programului Operațional Sectorial.
De asemenea, autoritățile române au acceptat solicitarea CE în sensul aplicării unei corecții financiare de 10%, propuse în luna august 2012 pentru contractele licitate înainte de octombrie 2011, pentru a acoperi sumele care nu ar fi trebuit să fie rambursate din cauza neregulilor. Aceste sume pot fi utilizate în cadrul aceluiași program, dar pentru finanțarea unor proiecte noi.
Vă amintim că blocarea unui Programul Operațional Sectorial înseamnă, concret, că CE nu mai procesează cererile de rambursare ale Autorităţii de Management pentru POS.
Ca să înţelegeţi care e miza reluării plăţilor în program, citiţi cum sunt recuperaţi banii cheltuiţi într-un proiect contractat printr-un POS.
Beneficiarul unui proiect contractat printr-un POS face o serie de cheltuieli în proiectul finanţat din bani europeni.
Pentru a-şi recupera banii cheltuiţi în proiect, beneficiarul face cereri de rambursare în care arată cum şi pe ce a cheltuit banii pe care-i vrea înapoi. Apoi, merge cu cererile de rambursare la Autoritatea de Management (AM) pentru POS.
În 45 de zile de la primirea acestor cereri, AM îi dă beneficiarului proiectului banii înapoi.
Ulterior, AM merge cu un calup de cereri de rambursare ale beneficiarilor la CE care mai departe rambursează banii.
Blocarea unui POS se referă la această etapă din procesul recuperării banilor cheltuiţi într-un proiect contractat printr-un POS. Mai precis, blocarea unui POS înseamnă că CE nu mai primeşte, nici onorează cererile de rambursare ale AM care, pe cale de consecinţă, nu-şi mai recuperează de la CE banii plătiţi către beneficiari.