Veşti proaste pentru cea mai mare economie a lumii. FMI e pesimist

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus luni prognoza de creştere pentru economia americană, adăugând că prima economie a lumii nu va ajunge la un grad deplin de ocupare până la finele lui 2017, ceea ce ar permite Rezervei Federale să amâne momentul în care va majora dobânda de politică monetară, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 14:40
Veşti proaste pentru cea mai mare economie a lumii. FMI e pesimist

În raportul său anual elaborat în urma consultărilor periodice conform articolului IV, FMI cere SUA să majoreze salariul minim pe economie, să investească în infrastructură şi să reformeze politicile din domeniul imigraţiei pentru a stimula potenţialul de creştere, care rămâne sub media pe termen lung.

Potrivit FMI, economia americană va înregistra în acest an o creştere de 2%, mai puţin decât avansul de 2,8% preconizat în luna aprilie, din cauza unui prim trimestru mai slab decât se anticipa. Conform noilor estimări, prima economie a lumii va înregistra în acest an o performanţă similară cu creşterea de 1,9% înregistrată în 2013. În schimb, FMI şi-a menţinut estimările pentru 2015, când economia americană ar urma să înregistreze o creştere de 3%.

‘Datele recente sugerează că o relansare semnificativă a activităţii economice a început, iar creşterea pentru restul acestui an şi pentru 2015 ar trebui să depăşească potenţialul’, apreciază reprezentanţii FMI.

Cu toate acestea, Fondul avertizează că, în viitor, potenţialul de creştere al economiei americane ar urma să fie de doar 2%, mult sub media istorică, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar creşterea productivităţii încetineşte. În urmă cu un an, FMI aprecia că potenţialul de creştere al economiei americane era de 2,3% pentru perioada 2015-2016 şi de 2,4% pentru 2017-2018. 

În aceste condiţii, ‘dobânda de referinţă a Fed ar putea rămâne la nivelul zero pentru o perioadă mai lungă de timp decât mijlocul anului 2015 preconizat în prezent de pieţele financiare’ susţine FMI în raportul său anual privind economia americană.

Noile prognoze de la FMI vin la mia puţin de o săptămână după ce Banca Mondială şi-a revizuit şi ea estimările privind creşterea înregistrată în acest an de economia americană până la 2,1% de la 2,8% anterior.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...