Veşti proaste pentru Franţa: Şomaj record în luna octombrie
Ministerul Muncii de la Paris a anunţat, joi, că numărul celor care nu aveau un loc de muncă a urcat luna trecută cu 28.400, o creştere de 5,85% comparativ cu octombrie 2013.
Preşedintele Francois Hollande se confruntă cu un nivel extrem de scăzut al popularităţii, un factor cheie fiind neîndeplinirea promisiunilor din timpul campaniei electorale referitoare la măsuri ce vor fi adoptate pentru scăderea şomajului.
Guvernul francez a înrăutăţit estimările de creştere a economiei în acest an la 0,4%, de la un avans de 1% prognozat anterior.
Luna aceasta, Institutul Naţional de Statistică din Franţa (Insee) a anunţat că a doua economie din zona euro a înregistrat o creştere peste aşteptări, de 0,3% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al doilea. În schimb, Insee a revizuit în jos cifrele pentru trimestrul al doilea, când economia franceză a înregistrat o scădere de 0,1%, în loc de stagnare, cum s-a anunţat iniţial.
Cifrele Insee arată că economia franceză a fost susţinută în vara acestui an de cheltuielile de consum ale gospodăriilor care au crescut cu 0,3% şi mai ales de cheltuielile administraţiei publice, care au urcat cu 0,8%.
În schimb, investiţiile, atât cele publice, cât şi cele private, au scăzut cu 0,6%. Contribuţia comerţului exterior a fost una negativă, de minus 0,2 puncte.