Veşti proaste pentru nemţi: Bundesbank a înrăutăţit puternic estimarea de creştere economică
Bundesbank a revizuit proiecţia pentru 2013 la 0,4%, de la 1,6%, cât anticipa în iunie, şi a avertizat că economia, cea mai mare din Europa, va avea un plus la PIB de numai 0,7% în acest an. Prognoza anterioară pentru creşterea economică din acest an era de 1%.
Economia germană se va contracta în ultimul trimestru al acestui an şi va stagna în primele trei luni ale anului următor, potrivit Bundesbank. În 2014, PIB ar urma să avanseze cu 1,9%.
„Perspectivele economice s-au înrăutăţit pentru Germania, ca rezultat al unei ajustări severe în părţi ale zonei euro şi a încetinirii economiei mondiale. Totuşi, există o speranţă rezonabilă că perioada economică slabă nu va dura prea mult pentru Germania, iar ţara va reveni pe creştere”, se arată în raporul Bundesbank.
Încrederea mediului de afaceri a crescut în noiembrie, iar comenzile pentru fabrici, un indicator al viitoarei producţii, au avansat în octombrie, în contextul cererii puternice din afara zonei euro. Uniunea monetară, cea mai mare piaţă de export as Germaniei, a intrat în recesiune în trimestrul al treilea.