Veştile despre vaccinurile anti-Covid dau încredere românilor să călătorească – Paralela 45
“Toate aceste anunţuri despre vaccinuri şi mobilizarea pentru vaccinarea populaţiei sunt ce aşteptam cu toţii să se întâmple pentru normalizarea situaţiei. Sărbătorile de iarnă vin cu veşti bune, vaccinul va fi adus şi în România şi avem speranţa unui 2021 în care vom călători cu mai multă încredere”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45
În campaniile de Black Friday, cu reduceri de până la jumătate din preţul vacanţelor, s-au cumpărat sejururi în toate destinaţiile oferite pentru revelion: Antalya, Sharm el Sheikh, Hurghada, exoticele Maldive şi Zanzibar. La destinaţie se pot face şi excursii opţionale, cum ar fi croaziere, safari, vizitarea unor obiective turtistice, iar hotelierii anunţă că vor organiza petreceri în noaptea dintre ani. Mai mult de 2.000 de români vor intra în noul an dintr-o destinaţie însorită.
În decembrie, o parte dintre pachetele rămase pentru revelion sunt încă la reducere. Vacanţa de cinci zile în Antalya costă acum de la 434 de euro/persoană/6 nopţi, cu zbor de la Bucureşti, de la 446 de euro/persoană/5 nopţi din Timişoara, de la 454 de euro/persoană/5 nopţi din Cluj-Napoca. Revelionul în Hurghada costă de la 458 de euro/persoană/7 nopţi, iar în Sharm el Sheikh, de la 498 de euro/persoană/7 nopţi. Sejurul în Maldive costă de la 1.998 de euro/persoană/6 nopţi şi de la 1.599 de euro/persoană/5 nopţi în Zanzibar.
Pentru vara viitoare, cele mai multe rezervări au fost făcute pentru Antalya, Bodrum, Creta, Rhodos, Tenerife, Bulgaria, România, unde hotelierii au păstrat politica de discounturi de până la 50%. În perioada următoare sunt active reducerile din perioada de Early Booking, care scad treptat, până la finalul lunii martie. Cumpărată acum, vacanţa în Antalya costă de la 467 de euro/persoană, cu zbor de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş sau Baia Mare, în Heraklion, Creta, Zakynthos, Rodos sau Corfu, cu zbor de la Bucureşti sau Cluj-Napoca, de la 334 de euro/persoană. Pachetul pentru Tenerife costă de la 595 de euro/persoană.
Avansul pentru vacanţă e de 10% şi ultima plată se face cu 30 de zile înainte de plecare. Vacanţele pot fi plătite şi în mai multe rate, 12, cu dobândă zero, prin intermediul băncilor partenere Paralela 45. Turiştii au şi posibilitatea rezervării online, fără să se deplaseze în agenţii