Vestul României ocupă prima poziţie în topul întârzierii la plată a datoriei pe regiuni (studiu)
În ceea ce priveşte topul pe judeţe, Oltul este pe primul loc la întârzieri, cu 905 zile de întârziere, urmat de Mehedinţi, cu 886 de zile şi de Arad, cu 874 de zile. Bucureştiul ocupă un loc 10 în topul pe judeţe, cu o medie de 763 de zile de întârziere, calculată pe ultimii 5 ani.
La finalul lui 2016, APS România gestiona, în România, 41 de portofolii de împrumuturi neperformante, totalizând un număr de peste 550.000 de creanţe, cu o valoare nominală de peste 3,4 miliarde de euro. Peste 80% din portofoliile administrate de APS România sunt creanţe ale persoanelor juridice.
‘Ne-am îmbunătăţit permanent capacitatea de colectare a datoriilor companiilor, iar ceea ce ne bucură foarte mult este creşterea numărului de restructurări de succes şi refinanţări din ultimii ani, în paralel cu scăderea numărului de vânzări în proceduri legale. Anul trecut am avut o creştere spectaculoasă a numărului de creanţe corporate administrate, după cumpărarea unui portofoliu important de NPL-uri de pe piaţa românească, astfel că, de la aproximativ 7400 câte administrăm în 2015, am ajuns să administrăm peste 17.000 de creanţe în 2016’, a declarat Robert Machidon, director general, APS România.
Conform studiului, procentul restructurărilor şi refinanţărilor din totalul creanţelor soluţionate a crescut constant de la un an la altul din 2012 şi până în prezent, în 2016 acesta urcând la 38% din total, faţă de 31% cât reprezentase cu un an înainte. În acelaşi timp, au crescut şi plăţile voluntare sau angajamentele de plată, de la 4% în 2015, la 5% în 2016 şi la 7% în primul trimestru din acest an. Vânzările în procedură legală au scăzut de la un maxim de 90% din total înregistrat în 2012, la doar 55% în primul trimestru din 2017.
‘Avem în plan achiziţii şi anul acesta, există câteva bănci pe piaţă care nu şi-au scos încă la vânzare portofoliile de credite neperformante. Ne vom concentra aproape exclusiv pe creanţe ale persoanelor juridice’, a precizat Robert Machidon.
Fondată în 2004, APS are sediul central în Praga, Republica Cehă. APS oferă servicii complete de consultanţă privind investiţiile în credite performante şi neperformante, în domeniul managementului recuperării creanţelor şi se ocupă, de asemenea, cu gestionarea activelor.
Prin intermediul celor peste 600 de experţi, APS oferă servicii în 11 ţări europene: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Muntenegru, Polonia, România, Grecia, Serbia şi Slovacia. APS se ocupă de active cu o valoare nominală totală de peste 5,1 miliarde de euro şi oferă consultanţă unui număr de patru vehicule proprii de investiţii, precum şi altor companii de acest gen recunoscute în domeniu.