Veteranii de război şi militarii care au participat la acţiuni militare în afara ţării, scutiţi de la plata unor impozite

Veteranii de război şi militarii care au participat la acţiuni militare în afara ţării sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate, informează, miercuri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 03 aug. 2016, 19:12
Veteranii de război şi militarii care au participat la acţiuni militare în afara ţării, scutiţi de la plata unor impozite

MFP precizează că veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cadrele militare care au participat la acţiuni militare în afara ţării sunt în continuare scutiţi de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate. Nu li s-a luat din drepturi categoriilor mai sus-menţionate’.

‘Actualul Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, elaborat de Guvernul anterior şi dezbătut mai bine de jumătate de an în Parlament prevede că impozitul se aplică pe cota-parte din proprietate. Asta înseamnă că scutirea de impozit priveşte doar cota-parte ce revine categoriilor mai sus menţionate, nu şi cea deţinută de soţie, copil, rudă etc. Actualul Guvern, prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 cu modificările şi completările ulterioare, a clarificat noţiunea bunurilor aflate în coproprietate pentru care se acordă scutire de impozit, nu a venit cu modificări care să elimine drepturi, facilităţi fiscale sau să impună alte taxe şi impozite. Primul termen de plată pentru impozitul pe clădiri, pe terenuri şi pe mijloacele de transport datorate de orice contribuabil a fost 30 iunie 2016’, potrivit unui comunicat al MFP remis AGERPRES.

În ceea ce priveşte veteranii de război, MFP menţionează că, în acest moment, beneficiază de scutiri de impozit pe veniturile realizate după cum urmează: indemnizaţiile şi sporurile invalizilor, veteranilor, precum şi alte sume acordate în baza Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare; renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război; ajutorul anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice, a 4 metri cubi lemne de foc sau echivalent cărbuni, acordat veteranilor de război; contravaloarea asistenţei medicale şi a medicamentelor acordate în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare; contravaloarea călătoriilor gratuite pe calea ferată, pe mijloacele de transport în comun în mediul urban;
contravaloarea biletelor de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice; contravaloarea protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a fotoliilor rulante, a aparatelor auditive şi implanturilor cardiace; contravaloarea mijloacelor moto şi auto speciale şi altele asemenea.

De asemenea, veteranii de război sunt exceptaţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru drepturile băneşti primite în baza Legii nr. 44/1994.

Pe lângă facilităţile fiscale şi indemnizaţiile lunare, veteranii şi invalizii de război beneficiază şi de alte drepturi precum: spor de 20 de lei lunar pentru primul an de participare la război (a fost majorat cu 100%, respectiv de la 10 lei la 20 lei prin OUG nr. 9/2015), indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 5 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depăşeşte un an calendaristic; rentă lunară pentru cei decoraţi cuprinsă între 1,3 – 1,75 solde de grad şi solde de funcţie ale unui sublocotenent; scutirea de plata abonamentului unui post telefonic, precum şi a abonamentelor de radio şi televiziune;
prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat; prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase, reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naţionale li se vor rezerva 5% din totalul locurilor;
împroprietăriri diferenţiate în funcţie de decoraţii, mai spune MF

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus Corpului de control să demareze, luni, o anchetă referitoare la ajutoarele de urgenţă care au fost acordate unor angajaţi din Agenţia Naţională......
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum evoluează lucrările Ozaltin la viaductele de peste trei kilometri
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum evoluează lucrările Ozaltin la viaductele de peste trei kilometri
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini cu șantierul viaductelor de peste trei kilometri ce ...
Capitala şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi şi Ilfov rămân duminică sub Cod roşu de caniculă
Capitala şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi şi Ilfov rămân duminică sub Cod roşu de caniculă
Capitala şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi şi Ilfov se află şi duminică sub avertizare Cod roşu ...
Unde se oprește curentul începând săptămâna viitoare în București și Ilfov. Întreruperile programate de Rețele Electrice
Unde se oprește curentul începând săptămâna viitoare în București și Ilfov. Întreruperile programate de Rețele Electrice
 Rețele Electrice România, compania de distribuție a energiei din grupul PPC, a publicat programul de întreruperi planificate ...