S-a lansat site-ul „Ajutor de acasă” pentru românii care lucrează în Spania

Economica.net
02 11. 2011

Site-ul www.spania.ajutordeacasa.ro conţine şi un ghid care acoperă complet tematica referitoare la relaţiile de muncă ale cetăţenilor români pe teritoriul Spaniei, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului.

Site-ul conţine o secţiune de contacte utile ale instituţiilor din România şi Spania care pot soluţiona aspecte legate de raporturile de muncă şi probleme conexe acestora, precum şi o adresă de poştă electronică la care cetăţenii pot apela pentru raportarea oricăror nereguli legate de raporturile de muncă din Spania.
Adresa de poştă electronică este conectată direct la Call-center-ul gestionat de MMFPS prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar pe baza sesizărilor primite de la echipa de lucru, eventualele abuzuri şi/sau încălcări ale legii vor fi semnalate imediat oficialilor spanioli, prin ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Madrid.
Site-ul va fi actualizat constant, pe măsură ce se vor primi noi date şi informaţii, sau se vor semnala noi tipuri de probleme care implică raporturi de muncă pe teritoriul spaniol, potrivit sursei citate.