Deutsche Welle: Viaţa grecilor după majorarea TVA

Economica.net
03 08. 2015
grecia_566778_12484200

Au trecut două săptămâni de la adoptarea unei decizii insistent solicitată guvernului grec de către creditori: majorarea taxei pe valoarea adăugată. Măsura loveşte cu precădere în industria de turism. În plină vară, patronii de restaurante şi hoteluri sunt nevoiţi să caute o soluţie de compromis pentru a nu pierde foarte mulţi clienţi.

Ofertele şi preţurile au fost adaptate încă înainte de intrarea în vigoare a majorării. Ideea a fost că, un turist care deja a achitat în avans vacanţa, cu siguranţă nu va dori să plătească ceva în plus.

„Este un lucru foarte rău pentru turism şi pentru toată lumea din Grecia”, este de părere Giorgos Livanis, patron de restaurant în nordul ţării. „Pe termen lung nu vom mai putea concura cu celelalte ţări de la Mediterana, precum Turcia, Italia şi Spania”.

În toate aceste ţări, valoarea TVA este mai mică decât în Grecia. Livanis spune că, deocamdată, el nu va majora TVA la serviciile pe care le oferă. „Toate preţurile au fost calculate cu TVA de 13 la sută. Acum, ele trebuie recalculate cu TVA majorată la 23 la sută”.

Disponibilitate de compromis

Giorgos Livanis nu este singurul care se confruntă cu această problemă. Cei mai mulţi oameni de afaceri greci sunt în principiu de acord cu compromisurile acceptate de guvernul de la Atena în cadrul negocierilor cu creditorii, chiar dacă majorarea taxelor face rău economiei.

Branşa turismului a fost prinsă pe picior greşit de mărirea peste noapte a TVA. Tocmai de aceea, mulţi oameni de afaceri sunt de părere că aplicarea majorării nu va fi posibilă în această vară. Livanis spune că şi vânzătorii de îngheţată se plâng de diminuarea clientelei, deşi îngheţata nu s-a scumpit foarte mult, informeaza Deutsche Welle

Discrepanţe între sate şi oraşe


„Mă gândesc în acest moment la oamenii de la oraş, care trebuie să cumpere atâtea lucruri în fiecare zi. Noi, la ţară, avem o viaţă un pic mai uşoară”, spune Maria Vassiliadu, mamă a două fete majore. Femeia este fericită că trăieşte la ţară, fiind convinsă că nu ar fi putut să facă faţă scumpirilor permanente ale preţurilor.

„Avem măsline şi ulei de măsline, o grădină şi o barcă, aşa că putem pescui singuri”, a mai spus doamna Vassiliadu.
La rândul ei, Anna Karenu, care deţine o pensiune în nordul ţării, caută soluţii de supravieţuire economică. Majorarea taxelor, spune femeia, ar putea speria clienţii, motiv pentru care este important cum implementezi noile tarife. Chiar dacă noua taxă pe valoarea adăugată este obligatorie din octombrie, doamna Karenu spune că nu poate cere mai mult de 70 de euro pe noapte pentru cazare cu mic-dejun în pensiunea ei cu 14 camere. Clienţii greci, unii dintre aceştia fideli, au renunţat deja la serviciile ei.

Este, deci, nevoie de alternativă. „Voi menţine preţurile vechi şi voi încerca să compensez singură majorarea TVA. Dacă scumpesc cazarea, turistul s-ar putea gândi că mai bine nu mai face rezervare”.

Situaţia este extrem de dificilă pentru patroni precum doamna Karenu. Impozitele pe afaceri ca ale lor vor creşte şi ele – de la 6 la 13 la sută. „Nu ştiu cum să procedez. Rezervările sunt deja făcute, anul acesta nu mai pot schimba mare lucru. Însă la anul? Vor mai veni turiştii? Poate că trebuie să împart aceste majorări de tarife cu oaspeţii mei, aşa încât nu voi scumpi preţurile cu 12 la sută, ci doar cu 10 procente”.

Pentru Stavros Driwas, patron de cafenea în Peninsula Halkidiki, situaţia este cum nu se poate mai clară: „Pot face ce vor ei, noi nu funcţionăm doar cu cifre. Tocmai de aceea aceste schimbări ne termină”.

Stavros lucrează în turism de mai bine de 30 de ani şi are o experienţă vastă în acest domeniu vital pentru Grecia. Bărbatul spune că la început nu va majora preţurile băuturilor nealcoolice. 2 euro o cafea, 2,50 apa tonică şi limonada. Taxa pe valoare adăugată majorată o va aplica doar băuturilor spirtoase, precum vinul şi votca.

Stavros spune că va face orice îi stă în putinţă pentru ca oaspeţii lui să se simtă bine. Chiar şi să renunţe la o parte din profit. Şi explică: „La noi, grecii, relaţia cu oaspeţii este una cu multe sentimente şi emoţii”.

Un amic german i-a reproşat odată lui Stavros că i-a cerut cu 5 cenţi mai puţin pe un suvenir fiului său. Germanul, mâhnit, i-a spus lui Stavros că a greşit şi că nu se poate să plătească mai puţin pentru suvenir. În replică, acesta din urmă i-a spus: „Noi ne uităm altfel la sume atât de infime. Nu i-aş mai fi cerut în viaţa mea cei 5 cenţi fiului său.
„Pentru mine, sensibilitatea în relaţia cu oamenii este mai importantă decât banii. Aceasta este mentalitatea noastră, care pune în încurcătură Europa şi care face să fim atât de neînţeleşi uneori”, a mai spus Stavros.