Predicţii:în 2100 ţările vor fi sau multirasiale sau înfometate

Economica.net
29 10. 2011

Rapoartele ONU prezic o populaţie de 10 milarde pentru Terra anului 2100. Dar există şi două variantede evoluţie diferite: 6,4 miliarde sau peste 15 miliarde de pământeni. Experţii se tem că depăşirea unui număr de 10 milirde de oameni va deveni imposibil de gestionat sub aspectul resurselor.

80% dintre oameni vor trăi în oraşe. Se vor înmulţi megapolisurile, adică oraşele care depăşesc 20 de milioane de locuitori.

Vor mai fi vorbite numai câteva sute de limbi. Azi mai sunt „în viaţă” 7000 de limbi dar e tot mai accentuată tendinţa de dispariţie a multora dintre ele. Limba mondială va fi tot mai mult engleza.

Globalizarea va face tot mai mulţi oameni să caute oportunităţi în afara locului de naştere. Ţările sau oraşele care nu se deschid către creativitate şi resurse umane din exterior vor rămâne în urmă, fiind tot mai mult lipsite de resurse. Inclusiv spaţii tradiţional închise cum sunt China şi Japonia vor deveni mai puţin omogene sub raport etnic.

Speranţa medie de viaţă va fi de 81 de ani. Azi e de 67 de ani.22,5% dintre oameni vor avea peste 65 de ani. Azi numai 7,6% depăşesc această vârstă.

Folosirea petrolului, gazului natural şi cărbunelui vor fi de domeniul amintirii. Unele proiecţii spun că folosirea petrolului se va reduce cu 5% pe an după 2040. Gazul natural se va termina şi mai repede. Resursele alternative ca cea solară sau eoliană se vor impune tot mai mult.