Vicecancelarul german Robert Habeck a avertizat Beijingul cu privire la sprijinul pe care-l acordă Rusiei în războiul din Ucraina, conflict care afectează direct interesele de securitate ale Berlinului

Vicecancelarul german Robert Habeck a avertizat din nou sâmbătă Guvernul chinez cu privire la consecinţele economice ale sprijinului său pentru Rusia în războiul împotriva Ucrainei, relatează agenția germană de presă dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 22 iun. 2024, 15:23
Vicecancelarul german Robert Habeck a avertizat Beijingul cu privire la sprijinul pe care-l acordă Rusiei în războiul din Ucraina, conflict care afectează direct interesele de securitate ale Berlinului

Interesele de securitate germane şi europene sunt direct afectate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat Habeck, care este şi ministru german al Economiei, în cadrul unei întâlniri la Beijing cu reprezentanţi ai Guvernului chinez pe probleme climatice.

Partea chineză a fost condusă de omologul lui Habeck, Zheng Shanjie, preşedintele puternicei Comisii Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă (NDRC). Autoritatea are sarcina de a conduce dezvoltarea economiei chineze.

„Noi am proceda diferit şi, cu siguranţă, nu ar fi atât de dificil atunci când analizăm unde avem dependenţe de materii prime şi mijloace tehnice dacă acest război sau sprijinul Chinei pentru Rusia în acest război nu ar exista”, a subliniat Habeck.

Lucrurile nu pot fi separate, a adăugat el.

„Relaţia noastră, relaţia noastră directă, a fost deja afectată negativ”, a mai spus vicecancelarul german.

Te-ar mai putea interesa și
AVR: Postul vamal de frontieră Bumbăta – Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august
AVR: Postul vamal de frontieră Bumbăta – Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august
Postul vamal de frontieră Bumbăta - Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august 2025, ora 8:00, a anunţat, joi, Autoritatea Vamală Română (AVR), relatează Agerpres....
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce au găsit inspectorii instituției
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, ...
Uber ajunge încă într-un oraș din România. Al 27-lea
Uber ajunge încă într-un oraș din România. Al 27-lea
Uber anunță că începând de astăzi aplicația sa este disponibilă în municipiul Bistrița. Odată cu această lansare, ...
Autoritatea Vamală Română a finalizat dotarea completă cu sisteme de scanare cu raze X a Biroului Vamal de Frontieră Galaţi – Giurgiuleşti
Autoritatea Vamală Română a finalizat dotarea completă cu sisteme de scanare cu raze X a Biroului Vamal de Frontieră ...
Autoritatea Vamală Română (AVR) a finalizat dotarea completă cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră ...