Vicepremier: Am decis să dăm o OUG prin care primăriile să poată plăti salariile din excedentul bugetar

Economica.net
19 02. 2018
bani_7694578_83441900

‘În discuţiile cu doamna prim-ministru, cu ministrul Finanţelor, am hotărât să dăm o ordonanţă de urgenţă în care, din excedent – excedentul fiind o chestiune foarte sensibilă aşa cum ştiţi – fiecare UAT să poată plăti cheltuieli salariale, sentinţe, corecţii şi arierate. Tot ordonanţa asta va mai conţine şi două lucruri: vom folosi acea compensare, cred că acum doi sau trei ani s-a mai făcut, adică dacă un UAT este dator la o societate comercială, societatea comercială e datoare la ANAF, să putem compensa toate lucrurile acestea şi sigur că e o chestiune care e urgent să o facem, pentru că sunt datorii pe care nu le putem compensa cred că de vreo doi ani. Şi, în acelaşi timp, tot din excedent vom plăti şi arieratele şi mai e un lucru foarte important: deci, compensarea, împrumutul din Trezorerie şi din excedent, repet, cheltuieli salariale, corecţii, sentinţe, arierate, asta e tot. Nu ştiu dacă putem fi gata cu ea, pentru că trebuie să ia şi avizul CES, pentru şedinţa de Guvern de joi. Dacă nu, ea sigur va intra în şedinţa de guvern următoare, deci nu joia asta, ci joia cealaltă’, a afirmat Paul Stănescu, la Senat.

El a explicat că există localităţi cu un excedent bugetar foarte mare, iar altele care nu au excedent.

‘Sunt localităţi care au excedent foarte mare, sunt localităţi care au un excedent normal, să spunem aşa, sunt localităţi care nu au excedent. Excedentul ăsta fiind o chestiune foarte sensibilă, foarte delicată, cum s-ar spune. Adică, el pe ce stă, până la urmă? Româneşte, aşa. El poate să stea pe împrumut, dacă vreţi, pe proiecte multianuale, pe cofinanţări, proiecte europene. (…) Dar noi aşa cum am spus, în Legea bugetului, am stabilit lucrurile astea, deci scrie în Legea bugetului clar (…) că va fi analizat fiecare UAT în parte şi niciun UAT nu va pierde cofinanţare, deci statul va interveni în cazul cofinanţărilor şi tuturor celorlalte proiecte pentru ca toate UAT-urile să-şi ducă proiectele la bun sfârşit”, a arătat Stănescu.