Vicepremierul britanic vrea să limiteze imigraţia europeană

Imigraţia în Marea Britanie din ţările care aderă la Uniunea Europeană ar trebui să fie limitată, va pleda luni într-o alocuţiune vicepremierul britanic Nick Clegg, lider al liberal-democraţilor, lansând o dezbatere crucială asupra imigraţiei în Europa cu nouă luni înaintea alegerilor generale.
Economica.net - lun, 04 aug. 2014, 06:30
Vicepremierul britanic vrea să limiteze imigraţia europeană

Potrivit unei copii a discursului în posesia căreia a intrat AFP, Nick Clegg, partener al conservatorilor în coaliţia guvernamentală din Marea Britanie, va propune o consolidare a actualului sistem european de integrare.

În prezent, noii membri trebuie să aştepte până la şapte ani înainte ca cetăţenii lor să aibă dreptul de a trăi şi de a lucra liber în alte ţări ale UE. Clegg vrea o prelungire a acestui termen, motivând prin diferenţele economice între state.

Ţări ca Marea Britanie, de exemplu, ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a frâna intrarea la frontiere dacă numărul imigranţilor este prea mare odată termenul depăşit, argumentează vicepremierul britanic în discursul său.

‘Acest lucru este normal – şi spun asta ca un proeuropean-, că trebuie să reformăm libertatea de mişcare pentru a reflecta aceste realităţi’, estimează el. ‘Nu este vorba de a închide uşa, ci de a stabiliza fluxul de persoane care intră în mod prudent şi onest în Marea Britanie’, mai spune el.

‘Este în interesul tuturor celor care trăiesc aici – indiferent dacă sunt sau nu născuţi în Marea Britanie – să se asigure că, atunci când un nou membru aderă la UE, nu vor fi surprize şi temeri’, consideră Clegg.

Printre statele candidate actuale la intrarea în UE figurează Albania, Islanda, Muntenegru, Serbia şi Turcia, dar preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a avertizat că nu va exista nicio nouă aderare în următorii cinci ani.

Sondajele de opinie arată că imigraţia este o preocupare majoră a alegătorilor britanici în perspectiva alegerilor generale din mai 2015.

Sub presiunea în creştere a Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), eurosceptic, premierul David Cameron a promis renegocierea legăturilor ţării sale cu Bruxellesul şi organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Regatului la UE în 2017 în cazul în care va fi reales

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...