Vicepremierul Bulgariei: Nu există un risc real ca scenariul unei Europe cu două viteze să oprească finanţarea UE

Economica.net
11 03. 2017
1033135122_98773400

Malina Kroumova a precizat în faţa presei, la inaugurarea unui forum economic la Sofia, că actualul cadru financiar a fost stabilit odată cu aprobarea Cadrului financiar multianual al UE până în 2022. „Nu putem spune că din cauza discuţiei (privind viitorul UE) nu vor mai veni fonduri, dar această dezbatere este de cea mai mare importanţă pentru evoluţia Europei şi viitorul Bulgariei. Ea ar trebui să aibă loc atât la nivel naţional cât şi european pentru a decide cine suntem, ce vrem să facem, care este viziunea noastră asupra evoluţiei şi ce vrem să devenim”, a declarat vicepremierul bulgar.

O Europă cu două sau mai multe viteze este unul din scenariile posibile, dar nu va asigura direcţia corectă pentru evoluţia UE ca actor puternic pe scena globală, a menţionat Kroumova.

Ea a mai avertizat că, dacă Bulgaria decide să nu ia parte la dezbatere, riscă să rămână la periferie într-o Europă cu multiple viteze. „Este doar un risc, totul depinde de noi”, a insistat vicepremierul bulgar.