Vicepremierul Stănescu: Perioada următoare trebuie să fie perioada investiţiilor pentru România

Economica.net
26 04. 2018
romania_555555555555_51327200

‘Este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare, accentul fiind pus pe proiecte şi investiţii mature, care aduc un plus de valoare în economie şi orientează investiţii în ramuri ce susţin producţia internă, pentru a ajunge la nivelul de performanţă al celorlalte state membre; toate aceste proiecte legislative arată deschiderea Guvernului pentru investiţii, iar perioada următoare trebuie să fie perioada investiţiilor pentru România’, a afirmat Paul Stănescu la cea de-a XXVII-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, potrivit unui comunicat.

El a mai spus că în ceea ce priveşte infrastructura, o prioritate pentru Guvern o reprezintă în continuare corelarea surselor de finanţare pentru realizarea investiţiilor publice ale autorităţilor locale, atât din PNDL, cât şi din fonduri europene sau prin programele derulate de Compania Naţională de Investiţii şi de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

‘Reducerea decalajelor regionale reprezintă unul dintre principalele obiective ale utilizării acestor fonduri, iar România trebuie să susţină creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, coroborat cu reducerea disparităţilor regionale’, a subliniat Stănescu.