Vicepreşedinte ANRE: În România există cel puţin un milion de consumatori vulnerabili de energie şi gaze, dacă nu milioane

Există cel puţin un milion de consumatori vulnerabili de energie şi gaze în România, dacă nu milioane, iar definirea lor poate fi realizată până la finele anului, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Economica.net - lun, 14 oct. 2019, 08:50
Vicepreşedinte ANRE: În România există cel puţin un milion de consumatori vulnerabili de energie şi gaze, dacă nu milioane

„Nu mai trebuie să acordăm ajutoare generale indiferent dacă acei consumatori au nevoie sau nu, ci aceste ajutoare să fie ţintite spre consumatorii are au cu adevărat nevoie, lucru care se face prin definirea corectă a consumatorilor vulnerabili. (…) Numărul consumatorilor vulnerabili ar putea fi de ordinul milioanelor sau peste un milion cel puţin. Din păcate vedem că aceste vremuri tulburi nu ajută la rezolvarea accelerată a problemei”, a spus Bege, într-o conferinţă de specialitate.

El a precizat că Ministerul Energiei, cel al Muncii şi cel al Finanţelor sunt instituţiile abilitate să rezolve problema consumatorilor vulnerabili, iar, din ultimele discuţii cu Ministerul Energiei, planul era ca definirea lor să fie realizată până la finele lunii octombrie – începutul lui noiembrie, cu posibilitate de implementare a măsurilor în decurs de un an.

„Nu trebuie să inventăm roata, există modele consacrate în alte state în privinţa consumatorului vulnerabil”, a continuat Bege.

Oficialul ANRE a amintit de studiul realizat de Emerton, la solicitarea producătorilor de petrol şi gaze, care propune două definiţii ale consumatorilor vulnerabili ce pot fi aplicate şi în România.

Este vorba despre un model care ia în calcul cheltuielile unei gospodării cu energia şi alt model care pune accent pe confortul termic al oamenilor. În opinia lui Bege, optimă ar fi o combinaţie între cele două.

„Definirea nu este foarte complicată. În două luni se poate aproba acest lucru prin lege sau ordonanţă de urgenţă. Puţin mai complicată este implementarea la gaze, energie electrică şi energie termică şi nu doar în sistem centralizat. Aici autorităţile locale trebuie implicate, trebuie să cunoaştem parametri, cifre privind confortul termic sau nivelul cheltuielilor”, a susţinut reprezentantul ANRE.

În aceeaşi conferinţă, Bege a anunţat că piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021 şi preţurile reglementate vor fi eliminate inclusiv la consumatorii casnici, pentru a exista concurenţă în piaţă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Report de peste trei milioane de euro la Loto 6/49 şi de peste cinci milioane de euro la Joker
Report de peste trei milioane de euro la Loto 6/49 şi de peste cinci milioane de euro la Joker
Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 16,2 milioane de lei (peste 3,19 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 26,42 milioane de lei......
Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii
Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii
Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au anunţat autorităţile ...
Alertă de incendii în Grecia. Guvernul cere ajutorul UE
Alertă de incendii în Grecia. Guvernul cere ajutorul UE
Guvernul Greciei a cerut ajutor prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru stingerea incendiilor din ...
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii trimite Corpul de control să verifice ajutoarele de urgență acordate angajaților ANPIS
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus Corpului de control să demareze, luni, o anchetă referitoare la ajutoarele ...