Vicepreşedinte CE despre rezultatele României în domeniul energiei regenerabile: Puteţi ajuta ţările cu probleme
‘Despre energia regenerabilă, ştiu că aţi avut propriile experienţe, că aţi trecut prin faze dificile (…), dar aţi realizat un progres minunat. Sunteţi una dintre puţinele ţări care şi-au atins targetul înainte de expirarea timpului. Cred că vă veţi putea folosi bunele rezultate (…) şi să ajutaţi sau să vindeţi succesul vostru acelor ţări care au probleme pentru a atinge standardele lui 2020. Cel mai important este că aţi dezvoltat tehnologia şi, dacă mă uit la ce potenţial aveţi în această regiune în ceea ce priveşte energia solară, eoliană, hidro sau biomasă, este impresionat. (…) Consider că ar trebui să conlucrăm înspre beneficiul ţării dvs, al regiunii dvs şi al întregii Uniuni Europene’, a declarat oficialul CE.
Totodată, acesta a subliniat bogăţia României în resurse naturale, susţinând că ţara noastră trebuie să fie mai activă pe piaţa energetică.
‘De o importanţă extrem de mare este rolul pe care România îl poate avea în îmbunătăţirea situaţiei Europei de Sud-Est şi Centrale, pentru că ştim (…) că această regiune este cea mai vulnerabilă din Uniunea Europeană, dacă vorbim despre securitatea energetică’, a mai spus Maroš Šefèoviè.
Vicepreşedintele Comisiei Europene a participat la a cincea ediţie a Aspen Energy Summit, organizată la Ploieşti de Institutul Aspen, evenimentul având drept temă ‘160 de ani de la înfiinţarea în Ploieşti a primei rafinării moderne din lume’.