Vicepreşedinte Volksbank, ales în funcţia de preşedinte în Consiliul de Administraţie al CFR SA

Economica.net
17 10. 2013
cfr_marfa1_61963000

Din Consiliul numit de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pe 15 aprilie 2013, fac parte, pe lângă Florian Raimund Kubinschi, şi George Micu, Enache Jiru şi Sebastian Tcaciuc.

Kubinschi activează în domeniul bancar, unde deţine funcţia de vicepreşedinte la Volksbank. În trecut, noul preşedinte al CA a mai ocupat posturile de vicepreşedinte executiv MKB Romexterra Bank şi CFO Banca Ţiriac, devenită ulterior HVB Ţiriac.

‘Echipa managerială a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA va continua programul de eficientizare a activităţii companiei, prin aplicarea de măsuri legislative şi administrative, astfel încât să fie respectate angajamentele asumate de Guvernul României în faţa instituţiilor internaţionale’, se arată în comunicatul citat.

Compania menţionează, totodată, că, în perioada următoare, AGA va numi un nou membru pe postul rămas vacant prin demisia lui Sorin Mândruţescu, din lista persoanelor propuse de consultantul SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Băiaş S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL