Vicepreşedintele american Joe Biden anunţă că nu va candida la Casa Albă

Vicepreşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri că nu va candida la Casa Albă şi că va renunţa să o înfrunte pe favorita în alegerile prezidenţiale Hillary Clinton, punând capăt astfel zvonurilor vehiculate luni de zile privind candidatura sa, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 21 oct. 2015, 19:16
Vicepreşedintele american Joe Biden anunţă că nu va candida la Casa Albă

‘Din păcate, cred că nu dispunem de timpul necesar pentru a prezenta o candidatură şi pentru a câştiga învestitura’ democrată, a anunţat Joe Biden, în vârstă de 72 de ani, într-o declaraţie la Casa Albă alături de preşedintele Barack Obama şi de soţia sa Jill.

Vicepreşedintele a avertizat însă că ‘deşi nu este candidat, va apăra în mod clar şi cu toată forţa valorile Partidului Democrat şi conducerea pe care ţara ar trebui să o aibă’.

‘Acest partid şi această ţară ar face o greşeală tragică dacă ar respinge sau ar încerca să se debaraseze de bilanţul administraţiei Obama’, a declarat Joe Biden. ‘Democraţii ar trebui nu numai să apere şi să protejeze acest bilanţ, ci ar trebui să facă campanie pe baza acestor realizări’, a mai spus el.

Acest veteran al politicii americane s-a prezentat ca fiind aliatul cel mai loial al lui Barack Obama de la alegerea acestuia la Casa Albă în 2008. Spre deosebire de Hillary Clinton, care şi-a exprimat public dezacordul în legătură cu mai multe dosare (Libia, acordul de liber-schimb), Joe Biden şi-a exprimat încrederea deplină în omul care, după câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2008, l-a numit vicepreşedinte al Statelor Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan a fost primit, duminică, de premierul polonez, Donald Tusk, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în această ţară....
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
Preşedintele american Donald Trump a apărat duminică decizia administraţiei sale de a interzice înscrierea studenţilor ...
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,88 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la categoria ...
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care ...