Vicepreşedintele american Mike Pence: SUA nu vor permite „prăbuşirea” Venezuelei

Economica.net
24 08. 2017
o_mike_pence_facebook_73963400

‘Prăbuşirea Venezuelei i-ar pune în pericol pe toţi cei care fac parte din emisfera occidentală’, a declarat Mike Pence într-un discurs rostit în faţa a 600 de persoane în biserica catolică din Doral, inima comunităţii venezuelene din Miami (Florida).

‘Nu putem lăsa să se întâmple aceasta şi nu vom lăsa să se întâmple aceasta’, a lansat Pence. ‘Prin colaborarea cu aliaţii noştri din regiunea latino-americană, Statele Unite se vor lupta şi îi vor învinge pe toţi cei care îndrăznesc să le ameninţe bunăstarea’, a declarat el.

Vicepreşedintele american a estimat că o ‘prăbuşire’ a Venezuelei ar ‘antrena o creştere a traficului ilegal de droguri, cu consecinţele sale ucigaşe’, un risc evocat deja de preşedintele Donald Trump.

Mike Pence a rostit acest discurs la Miami la puţin timp după revenirea dintr-un turneu în Columbia, Argentina, Chile şi Panama, în cadrul căruia criza din Venezuela a constituit unul din principalele subiecte de discuţie.

Venezuela traversează o profundă criză economică, politică şi instituţională. Preşedintele Nicolas Maduro, extrem de nepopular potrivit sondajelor, se confruntă de peste patru luni cu manifestaţii ale opoziţiei care îi cere demisia. 125 de persoane au fost ucise în cursul acestor acţiuni de protest.

În discursul său, Pence nu a menţionat, aşa cum a făcut Donald Trump, posibilitatea unei ‘opţiuni militare’ a Statelor Unite în ceea ce priveşte criza din Venezuela.

Acest avertisment din partea preşedintelui american a provocat emoţie şi îngrijorare în multe ţări din America Latină, inclusiv în rândul celor care nu aprobă acţiunile regimului preşedintelui Maduro.

Mike Pence a dat asigurări că SUA nu vor lua decizii unilaterale pe acest subiect: ‘America First’ (‘America înainte de toate’), unul dintre sloganurile de campanie ale lui Donald Trump, nu înseamnă ‘America singură’, a declarat vicepreşedintele american.